Cum zboară berzele: o lecţie de viaţă

Aţi văzut cum îşi ia zborul o barză? Face câţiva paşi, dă din aripi, mai păşeşte un pic şi, cu un optimism demn de toată admiraţia, strânge picioarele sub ea şi zboară. La început pare că s-a păcălit, că va ateriza pe burtă în iarba noduroasă, că optimismul ei e nejustificat, dar în câteva secunde lucrurile se schimbă radical şi barza pluteşte maiestuos, una dintre cele mai elegante zburătoare de pe câmp.

Dar aţi văzut vreodată cum migrează berzele? Aţi văzut mii de berze pe cer, îndreptându-se spre sud, la final de august, semn că vara s-a sfârşit?

Eu am avut şansa să văd asta în două veri la rând, la malul mării, în sudul Bulgariei, pe unde trece drumul lor anual spre Africa. De fiecare dată eram pe plajă şi întâmplarea a făcut să ridic privirea spre cer şi să recunosc acolo ceva special. Nu doar arătau altfel decât stolurile de ciori sau grupurile de pescăruşi pe care le vezi de obicei pe lângă plajele populate. Zburau într-un fel care era evident diferit. Veneau de pe mare, din nord şi nord est, şi se îndreptau spre uscat. Iar deasupra uscatului berze se învârteau, ca într-un carusel, urcând cu fiecare rotire, tot mai sus.

Berze deasupra malului mării (August 2022, Sozopol)

Soţul meu, care e aeromodelist, a ştiut imediat ce făceau: se foloseau de curenţii termali pentru a se ridica tot mai sus, aşa încât să poată continua să zboare planat alte sute de kilometri în drumul lor spre sud. Minute bune am urmărit şirul de berze, am văzut unele care veneau aproape razant cu apa, obosite după o porţiune fără curenţi ascendenţi, am văzut unele care veneau mai sus, dar toate ajungeau deasupra uscatului şi îşi găseau locuri de învârteală. Erau mai multe asemenea carusele, care făceau să nu fie înghesuială la urcare, şi totul să se petreacă într-o linişte şi o armonie deplină.

Am urmărit berzele până când ultima a dispărut, nu atât în depărtare, ci în înălţime. Au fost mii de berze, poate chiar zeci de mii, iar spectacolul a fost de-a dreptul emoţionant.

Faptul că am avut norocul să le văd de două ori, anul trecut şi anul acesta, m-a bucurat nespus, a fost ca un cadou. Prima oară era o întâmplare, a doua oară mi-am zis că probabil am făcut ceva bun, ca să merit aşa un cadou 😊

Ce m-a mirat a fost reacţia oamenilor de pe plajă. Mulţi se plictiseau, aşa cum numai oamenii veniţi la plajă se pot plictisi, după ce termină de citit tot internetul şi li se termină bateria la telefon. Unii vorbeau, mulţi îşi urmăreau copiii, în apă sau afară, erau o atmosferă de vacanţă obişnuită. Şi noi, cu entuziasmul nostru de naturalişti amatori, cu degetele spre cer, eram probabil cei mai vizibili ocupanţi ai plajei la acel moment. Dar nimeni (ok, aproape nimeni) nu a ridicat ochii pe cer ca să vadă la ce ne uitam. E drept că vorbeam o limbă străină (în sudul Bulgariei sunt mult mai puţini români decât în staţiunile din nord), dar chiar şi aşa, m-aş fi aşteptat ca oamenii să ridice ochii şi să urmărească măcar un pic zborul berzelor pe deasupra capetelor lor.

Photo by Amine Nur Gu00fcleu015fen on Pexels.com

Apoi mi-am dat seama că şi eu sunt vinovată, şi eu trăiesc fără să ridic ochii din telefonul, din drumul, din lumea mea, şi probabil pierd foarte multe momente magice care ar putea să-mi bucure sufletul şi să-mi lumineze viaţa. Şi că dacă nu-mi propun explicit să ridic privirea sau să schimb lentila, să mă uit la lucruri banale şi la lucruri interesante cu aceeaşi curiozitate, asta nu o să se schimbe.

Aşa că de mâine îmi propun să scriu în fiecare zi, timp de 30 de zile, câte ceva despre un lucru nou pe care l-am observat în jurul meu, în natură, la oameni, la obiecte. Dar asta se găseşte în altă postare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s