Cinci sfaturi pentru viața în doi

Azi e aniversarea căsătoriei noastre. Nu e o cifra rotundă, dar am ajuns atât de departe încât fiecare aniversare nu mai e motiv de surpriză („Cum ați rezistat până acum?”), ci mai curând de exasperare („Da, bine, ce altceva e nou?”). Și m-am gândit că e un bun moment să pun aici o parte din învățămintele legate de relația de cuplu adunate în acești ani.

O nuntă mare duce la o căsnicie scurtă. Nu e ideea mea, e a soțului meu. N-am pretenția că e corect, poate fi cel mult o corelație, nu neapărat o cauză, dar e un bun sfat de început. Ideea pe care am văzut-o mai curând în filme și emisiuni americane decât în realitate, la rude și prieteni, e că nunta e un eveniment special, în care trebuie investit mult, de la timp la bani și orice alte resurse. Noi ne-am căsătorit la ofițerul stării civile, am făcut niște poze rapide pe scările din Amzei și am plecat acasă cu părinții și surorile noastre. Unii ar putea argumenta ca funcționează un fel de „strugurii sunt acri”, că oricum trebuie să ne găsim consolări pentru că nuntă clar nu apucăm, că suntem prea bătrâni și prea cinici ca să ne prostim cu așa ceva acum! Dar există și un argument rațional acolo, și anume că e bine să socotești nunta ca un reper dintr-un drum care e, în sine, mai important decât punctul de plecare. Cu alte cuvinte poate e mai important să investești în căsnicie, decât în nuntă. Spre deosebire de povești, „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” e locul unde se întâmplă lucrurile cu adevărat interesante.
Nu trebuie să petreceți tot timpul împreună! E sănătos să ai prietene cu care să fugi de acasă la o poveste sau la cumpărături, e sănătos să aibă prieteni cu care să iasă la bere sau la cățărat. E sănătos să nu depinzi de el pentru orice moment liber și nici el de tine pentru orice plan de vacanță. M-am luptat la început să accept că e cineva care mă așteaptă tot timpul. Apoi m-am luptat cu senzația că îl aștept tot timpul. Apoi am descoperit că putem avea programe separate. Si cel mai plăcut a fost când, de curând, am descoperit că, după ce am testat hobby-uri diferite și grupuri de prieteni separate, cel mai bine ne distrăm tot împreună, doar noi doi, când fugim în lume și eu împletesc coliere cu pietre de pe plajă și el pilotează planoare în briza de la malul mării.

Învățați să vă certați! La început nici nu știam de ce ne certăm. De fapt eu mă certam, el încerca să afle de ce m-am supărat și nici eu nu știam prea bine. Multă vreme certurile noastre erau un fel de explozii pentru că el voia să mă convingă de bunele lui intenții și eu sufeream pentru că nu-mi accepta emoțiile. La un moment dat mi-am dat seama și am spus explicit „dacă nu eram convinsă de intențiile tale bune, eram de mult plecată!” Apoi am început că înțeleg mai bine ce simțeam, să pot exprima asta și, la un moment dat chiar să mă fac înțeleasă. Unul dintre parteneri trebuie să facă efortul ăsta, pentru că doi oameni care se ceartă fără să știe ce e cu ei, ce vor și ce îi doare n-au multe șanse să supraviețuiască impreună. Nu cred în relațiile în care oamenii nu se ceartă din când în când. Oricât de bine ați fi aliniați la nivelul valorilor și al preferințelor, tot apar momente de tensiune, nealinieri care dau naștere la discuții. Dar dacă știi de ce te superi, ce îți lipsește și ai grijă ca, pe parcurs, să nu spargi decât lucruri fară valoare sentimentală, până la urmă o să fie bine.
Îmbrățișează nesiguranța! Mi-am dat seama de curând că, într-un fel, eu nu sunt sigură că o să îmbătrânim împreună. Nu pentru că n-am încredere în el sau în mine, ci, mai curând, pentru că am început să mă tem de moarte, de boală, de necunoscut. Și mi-am dat seama că s-ar putea să vină și o vreme când, pentru cine știe ce motiv, n-o să mai găsesc bucurie în relația asta și o să decidem să o încheiem. Și pentru că mi-am dat seama că, oricât de mică, această posibilitate există, mi-am dat seama de altceva: sunt recunoscătoare pentru fiecare zi și fiecare clipă petrecută în această căsnicie, așa imperfectă și dificilă și înnebunitoare cum e. Poate nu o spun și nici nu o arăt prea des, dar o simt constant și asta mă ajută în multe feluri. Nesiguranța asta mă face să îmi dau seama că sunt de atât amar de vreme parte din căsnicia asta pentru că asta am ales și asta aleg în fiecare zi.
Fiți, în primul rând și mai presus de toate, prieteni! Cred că asta n-are nevoie de explicații, așa că mă opresc aici

La multi ani nouă!