Simplu, bucată cu bucată.
Zilele trecute am fost invitată să răspund la întrebarea: „care e cea mai frustrantă problemă cu învățarea online pe care ai dori să o faci să dispară?” N-a fost nevoie să mă gândesc mult, pentru că răspunsul meu venea dintr-o frustrare reală și foarte intens resimțită. Am spus „aș vrea ca tehnologia necesară învățării online să fie atât de ușor de folosit, încât să fie practic invizibilă”. După care, într-un exercițiu de auto-subminare sau poate auto-reflecție, m-am întrebat: oare cum se poate rezolva problema asta? Oare eu ce aș putea face ca tehnologia implicată în e-learning să îmi fie atât de ușor de folosit încât să nici nu mă mai gândesc la ea? Și răspunsul a fost simplu: să învăț să o folosesc.
N-am folosit mult Zoom sau Google Meet încă, dar am ținut cursuri de auto-apărare online, am făcut niște workshop-uri online, am înregistrat un curs asincron și, în plus, am participat la numeroase cursuri sincrone sau asincrone, întâlniri, conferințe, training-uri și workshop-uri, deci nu sunt chiar străină de problemă. Dar cu toată experiență cu aplicațiile de comunicare online acumulată în ultimele luni, pot spune cu mâna pe inimă că habar nu am cum să le folosesc bine. Am citit preț de trei fraze din niște instrucțiuni de folosire a Zoom-ului, dar nu am fost suficient de atentă sau perseverentă ca să aflu, de exemplu, cum se trimit oamenii in „camere” separate, deși asta m-ar ajuta mult în antrenamente. Chiar și acum, când scriu, mă gândesc că poate e un moment bun să caut online răspunsul la întrebarea asta, până nu uit de ea, dar îmi spun că e mai important să scriu postarea asta și că n-o să uit să mă uit mai târziu.
Acum n-am pretenția că un curs exhaustiv despre cum se folosesc diversele platforme de comunicare online este o bună utilizare a timpului meu sau a altora. Majoritatea funcțiilor uzuale se descoperă prin folosire. Asta e și diferența dintre o aplicație de succes și una care eșueaza (una dintre diferențe): cu cât mai intuitivă e experiența de folosire, cu cât se bazează mai tare pe obiceiuri și cunoștințe deja existente, cu cât UX-ul e mai bine făcut, cu atât mai mare e succesul la public. Nu e nevoie nici de mult timp, nici de multe resurse de atenție și intelect, ca să poți seta o întâlnire virtuală sau să participi la una. Dar situația în care ne aflăm (nu doar cea care face preferabilă izolarea la nivel personal, dar trenduri pe termen lung, cum ar fi creșterea procentului de lucru la distanță, de colaborare cu parteneri aflați în alte locații, de învățare în comunități dispersate geografic) ne face pe aproape toți să fim împinși către o profesionalizare a utilizării acestor resurse.
Pe vremuri (și, în unele locuri, chiar și azi), când un profesor voia să arate o imagine relevantă unei clase de elevi, avea la dispoziție un aparat mare și greoi care se numea retroproiector, care funcționa cu niște imagini imprimate răsturnat pe folii transparente de acetat. Profesorul care folosea retroproiectorul știa cum funcționează dincolo de butonul pornit-oprit. Știa cum trebuie produse și avea foliile imprimate cu informațiile dorite. Și nu se trezea în fața elevilor că toate imaginile sunt proiectate răsturnat și nu înțelege nimeni ce scrie pe ele. Sau că le are printate doar pe foaie de hartie care, nefiind transparentă, nu se vede pe ecranul mare din fața clasei.
Ei bine, a venit momentul să citim instrucțiunile de folosire de la aplicațiile de comunicare în grup pe care le folosim. A venit momentul, nu doar pentru profesori, să ne extindem competențele digitale pentru că e clar că nu e vorba doar despre o situație temporară. Putem face lucruri mai bine, mai mult, mai interesant, dacă știm să folosim tehnologia atât de bine, încât să nu mai fie o problemă, o cauză de anxietate, un consumator de resurse intelectuale și de timp.
Ca să mă întorc la titlul postării, asta nu se face cu un efort mare, pe o perioadă scurtă de timp, ci pas cu pas, cu perseverență și consecvență.
Anunț de interes public: Nu există pastila magică cu care să slăbești repede și bine, deși nu faci nici un efort să îți controlezi felul în care mănânci. Nu există nici o soluție rapidă care să te ajute să fii în formă fizică bună, fără să faci efort constant și atent direcționat. Nu poți învăța limbi străine în somn sau într-o ședință de două ore. Nu există schimbare rapidă fără efort constant. Îmi pare rău!
Există multă știință în spatele concluziei că schimbarea (de acțiuni, de obiceiuri, de atitudini, de mentalități) este foarte grea și cere o mulțime de condiții care o fac posibilă (și nici atunci nu e sigur că se întâmplă). Dar nu despre asta e vorba aici. Toate cele spuse mai sus se continuă cu „nu există învățare fără efort”, dar, de cele mai multe ori, rezultatele nu doar că justifică efortul, de cele mai multe ori sunt mai mari, mai bune, mai interesante decât ar merita să fie, dacă am lua în considerare doar efortul făcut.
De ce am scris asta aici? Pentru că îmi tot spun că ar trebui să pun mâna să citesc, să studiez, să experimentez cu aplicațiile de interacțiune online, ca să devin un utilizator mai inteligent și mai eficient. Și, pentru că nu m-am mobilizat singură până acum, am ajuns la următorul nivel: am făcut publică intenția mea de schimbare, poate rușinea de ceilalți – de voi – o să fie un imbold suficient ca să fac ceva (public accountability, responsabilitatea în fața unor alte persoane, e un truc care funcționeaza atunci când motivarea internă nu e suficientă – science, baby!). Și, cine știe, poate vă ajută și pe voi. Dacă nu să deveniți mai eficienți utilizatori de tehnologie, măcar să nu aveți senzația că sunteți singurii aflați în situația asta.
Mă duc să văd ce e cu breakout rooms în Zoom!
*Am început așa pentru că celălalt titlu la care mă gândisem, „Nu există nici o soluție magică pentru lucrurile grele pe care trebuie să le faci”, e mult mai puțin amuzant. În plus, simt că sunt la un pas de genul ăla de postări, cel cu „sfaturi de viață un pic mai puțin relevante decât un TED Talk, dar care te fac să te simți superior și util în același timp” deși, dacă e să fiu sinceră, locul ăsta (la un pas de genul ăla de postări) este cel în care se petrec majoritatea postărilor din acest blog. Bine, aș mai fi avut un titlu, dar era prea scurt și cerea explicații: „RTFM”, adică „Read the @#%$ Manual” (iar pedantul care reprezintă o mare parte din personalitatea mea a avut un moment de extaz când a găsit următorul articol citat de opt ori in alte articole științifice: Alethea L Blackler, Rafael Gomez, Vesna Popovic, M Helen Thompson, Life Is Too Short to RTFM: How Users Relate to Documentation and Excess Features in Consumer Products, Interacting with Computers, Volume 28, Issue 1, January 2016, Pages 27–46, https://doi.org/10.1093/iwc/iwu023)
Ada Roseti 