Schimbarea de la capătul drumului sau drumul de la capătul schimbării

Când spun că „m-am răzgândit”, trebuie să mă confrunt de fiecare dată cu o senzație neplăcută, una pe care am căpătat-o cu sigurantă cândva, în copilărie sau adolescență, când am învățat că oamenii serioși nu sunt schimbători, că, dacă te gândești bine la început, părerea pe care o ai e una care merită și trebuie păstrată până în pânzele albe. În consecință, nimic nu mă face mai fericită decât afirmația „ai avut dreptate”, făcută de ceilalți în dialog cu mine. Am și niște bilețele preprintate cu un mesaj care începe cu „Told you so” pe care, spre rușinea mea, le-am și folosit de câteva ori.

told you soÎmi place să am dreptate, să se dovedească, de fapt, că am avut dreptate, în interacțiounea cu ceilalți pentru că tratez discuțiile astea ca pe niște confruntări, ca pe niște competiții și, dacă am avut dreptate, am câștigat.

Colegii de prin diverse locuri pe unde am lucrat învățaseră asta și, la început întâmplător, apoi deliberat, și la final în mod demonstrativ și ironic, veneau și îmi spuneau „ai avut dreptate”, ca și cum mi-ar fi făcut un compliment sau mi-ar fi adus un buchet de flori. Și eu mă bucuram, demonstrativ, dar și, în adâncul sufletului meu, foarte sincer. Să am dreptate era bine, era o confirmare că părerile mele erau bune și meritau păstrate. Plus că, dacă aveam dreptate de cât mai multe ori, asta spunea ceva despre mine: că sunt tare, că sunt deșteaptă, că știu ce fac, că merită să vorbesc, iar ceilalți au de ce să mă asculte.

Ei bine motivul pentru ca am adus subiectul în discuție este pentru că, surpriză!, m=am schimbat. „M-am răzgândit” nu acoperă dimensiunea schimbării pe care am suferit-o. Nu e doar o părere la care am renunțat, pentru a îmbrățișa o altă părere. N-a fost o operațiune ușoară, pentru că a avea dreptate, a nu mă răzgândi în ceea ce cred, era parte din identitatea mea, și asta se modifică cel mai greu. Dar m-am schimbat. Eu pe mine. Nu a fost o tranziție insesizabilă, a fost o luptă internă, pentru că mi-am dat seama că sunt lucruri care mi se par mai importante decât să am dreptate și pe care nu le pot urmări, dacă sunt permanent angajată în jocul „cine pe cine”, dacă adun puncte într-o perpetuă competiție de „cine are dreptate”, „cine e mai ferm pe poziție”, „cine e mai deștept”.

Printre lucrurile care mi se par mai importante decât să am dreptate se află să fiu atentă la emoțiile celor din jur (compasiune, mai mult decât empatie), să ajut, să fac bine, să las, atât cît pot, lumea un loc un pic mai bun decât era înainte de a trece eu pe acolo. Puse în cuvinte, toate idealurile astea sună romantic și adolescentin, dar n-am găsit o versiune mai bună, mai adultă, pentru o cerintă simplă: nu fi nasoală!

(De fapt, cerința la care mă gândeam era „don’t be a dick!”, dar am vrut să o spun în română. Când însă am căutat pe internet versiunile cele mai bune, am găsit că cineva a scris chiar o carte cu titlul ăsta, „Don’t be a dick”, care pare, din reacțiile celor care au citit-o, foarte interesantă. O să o citesc, dar nu înainte de a termina de scris, pentru că procrastinarea prin căutarea de noi surse de informare e o altă problemă cu care mă tot confrunt. Probabil procrastinarea e un subiect la care merită să mă întorc – dar altă dată.)

M-am schimbat pentru că mi-am propus să mă schimb. Am căutat resurse, am citit, am stat de vorbă cu oameni, am făcut terapie. Nu am pornit la drum cu scopul declarat de a mă schimba (eu pe mine), dar a devenit evident că, pe parcurs, trebuie să fac și efortul de a mă schimba pentru a ajunge mai aproape de unde vreau. Pentru a-mi fi mai bine.

change opinionsN-a fost simplu, nu e simplu, n-am terminat cu schimbarea, mai ales că reacțiile competitive, dorința de a avea dreptate și a mi se recunoaște asta, sunt foarte bine înrădăcinate în mine. Dar, cand mă surprind făcând-o, mă opresc, mă retrag, îmi cer scuze.

M-am schimbat și, deși nu e ușor, mă bucur că am făcut-o. M-am răzgândit: nu mai cred că e importat să recunoască ceilalți că am avut dreptate. Ba chiar e OK să nu am dreptate și să recunosc asta. A început chiar să îmi placă să nu am dreptate, pentru că descopăr lucruri noi, surprinzătoare, pentru că fiecare ocazie în care pot să mă răzgândesc, o simt ca și cum aș merge prin pădure și aș lua-o pe drumul mai puțin umblat. Cine știe ce aventuri ma așteaptă pe parcurs?

IMG_4045

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s