De mai bine de un an de zile caut un pretext să mă laud cu ultimul meu succes legat de lumea filmului. Am ocupat locul doi și am câștigat un gift card la Amazon în valoare de 100 de dolari (pe care încă nu l-am epuizat) la un concurs de pronosticuri online legat de premiile Oscar (R) din 2019. Chiar dacă vine la multă vreme după ce am abandonat orice pretenție că aș avea vreo legătură cu subiectul, pentru mine acești 100 de dolari sunt aproape la fel de importanți ca o diplomă de studii. Dar nu în cinematografie, ci în pronosticare și navigarea în incertidudine.
Timp de mai bine de zece ani la începutul carierei am făcut (documentat, produs, prezentat) o emisiune de film la un post de televiziune. În toată perioada aceea am avut grijă să spun de fiecare dată că nu sunt critic de film, că nu am o cunoaștere structurată și confirmată (de autoritățile în domeniu) în domeniul cinematografiei, sunt doar un fan al filmelor care a făcut din asta o profesie. Și am făcut asta cu mult înainte ca internetul să dea naștere influencerilor care asta fac, dar fără să o spună la fel de clar. Deci am fost un influencer avant la lettre, ca să fiu pedantă până la capăt.
Unul dintre punctele de maxim interes al muncii mele în domeniul filmului era prezentarea premiilor Oscar, fie în direct, fie în comentarii ulterioare. Cumva mai există și astăzi persoane care mă asociază cu premiile Oscar, lucru care e deopotrivă măgulitor și înfricoșător (mă măgulește faptul că oamenii își aduc aminte de mine, mă sperie faptul că n-am făcut nimic mai bun de care să-și aducă aminte de atunci până acum). Și, în baza acestei expertize relativ înguste, aproape în fiecare an mă sunau jurnaliști și televiziuni ca să-mi ceară pronosticul în materie de Oscaruri (R). De câțiva ani încoace am început să refuz, pentru că nu mai știu aproape nimic despre filme și despre industria cinematografică.
Așa că anul trecut, când am prins un concurs de pronosticuri, m-am aruncat în el cu entuziasmul cercetătorului. De ce?
- Pentru că nu văzusem nici unul dintre filmele nominalizate. Nici măcar nu citisem despre vreunul dintre filmele nominalizate. Eram, cum s-ar spune, perfect inocentă.
- Pentru că tot concursul era un exercițiu de forecasting, pronosticurile nefiind doar cine va câștiga ce categorie, ci si cu ce grad de siguranță făceam acel pronostic.
Am citit în ultima vreme câteva cărți și mai multe articole serioase despre statistică, incertitudine și arta pronosticului – sau „forecasting”, după numele ei oficial. Una dintre ele („Superforecasting” de Dan Gardner și Philip Tetlock) m-a dus pe site-ul companion, https://www.gjopen.com/, pe care oamenii se joacă de-a pronosticarea, în tot felul de domenii, de la tehnologie la politică și de la sport la medicină. E, dacă vreți, fratele mai tânăr și mai rațional, al site-urilor de pariuri, doar că aici nu pariezi pe bani, dar la final primești o notă. Pariuri pentru nerzi cu probleme de self-esteem, ar zice tinerii.
Ideea lui Tetlock, și nu doar a lui, este ca forecastingul se învață și se antrenează, ca orice abilitate, de la matematică la alergare. Și că, dacă vrei să devii mai bun la forecastare, cel mai bun drum este să faci multe pronosticuri, să te verifici și să înveți din propriile greșeli, dar și din reușite. Și tot el spune o poveste care m-a marcat. În America, la târgurile de vite, una dintre distracțiile cele mai constante este concursul de ghicit greutatea unei vite – expuse în toată splendoarea ei spre bucuria tuturor celor interesați. Cum numărul de pariuri pe greutatea ei este mare, cercetătorii în domeniul forecastingului au zis că e o bună ocazie pentru un experiment făcut în condiții reale, nu de laborator. Au înregistrat pronosticurile de la zeci de asemenea concursuri și au încercat să vadă care sunt calitățile celor care ghicesc cel mai bine. Tot felul de presupuneri (de bun simț, am zice) să-au dovedit nefondate. Oamenii cu experiență în crescut vitele nu au ghicit mai bine sau mai des decât cei care vedeau o vacă în carne și oase pentru prima oară în viața lor. Femeile nu ghiceau mai bine decât bărbații, bătrânii decât tinerii și fermierii decât orășenii. Cu alte cuvinte nu exista nici un factor care să contribuie la o mai bună „ghicire” a greutății vacii. Însă cineva a făcut o observație interesantă. Indiferent cine câștiga aceste concursuri, media pronosticurilor făcute de toți participanții la ele era incredibil de aproape de adevăr. De fiecare dată. Cu alte cuvinte avem, și aici (ca în multe alte domenii care țin de statistică) o „înțelepciune a mulțimii”, care, colectiv, știe mai bine decât majoritatea celor care o compun.
Nu e scopul meu în viață să devin un superforecaster. În plus îmi lipsesc câteva calități care m-ar ajuta să devin mai bună la pronosticuri fără să mă doară prea tare capul. Nu înțeleg prea bine statistica, nu mă pasionează politica și current affairs, mi-e greu să jonglez cu multe date și informații. Dar, de dragul sportului, din când în când îmi amintesc de https://www.gjopen.com/ și mai fac câte un pronostic-două.
Și, pentru că am înțeles care e esența ideii, de cele mai multe ori îmi fac pronosticurile pornind de la ce au pronosticat toți ceilalți. Uneori nu sunt complet de acord cu mulțimea și mai ajustez datele un pic. Rareori nu sunt deloc de acord și ajustez datele mult.
În cazul concursului de pronosticuri pe Oscarurile (R) 2019 n-am ajustat nimic. Am luat media lucrurilor forecastate de toți cei care participau la concurs, în ultima zi a concursului, și cu ea am participat. Nu uitați că nu văzusem nici unul dintre filmele nominalizate și nu citisem nimic despre ele, deci nu aș fi avut informații care să mă facă să schimb pronosticurile mulțimii. Am ieșit a doua dintre cele câteva sute de participanți și am câștigat 100 de dolari – cea mai frumoasă recompensă a anilor petrecuți în imersiune completă în lumea filmului 😊
Acum trebuie spus că notarea pronosticurilor (au fost 15) se face cu un algoritm complicat, care ține cont de rezultat, dar și de restul pronosticurilor și de o serie de factori pe care nici măcar n-am pretenția că îi înțeleg. Drept urmare am ajuns pe locul doi fără să fi nimerit câștigătorul în mai mult de două categorii, nici una dintre ele importantă.
Cu alte cuvinte m-am convins încă o dată că mulțimea e, statistic, foarte înțeleaptă, dar că asta nu se traduce în: tot ce spune mulțimea e corect în toate instanțele. Iar asta mi se pare foarte relevant zilele astea.
Pe de o parte avem atenția pe care o dă mass media celor care cred și fac pe dos decât majoritatea Pe de altă parte avem comportamentul și convingerile majorității, care, paradoxal, nu primesc nici atunci când sunt măsurate, atenția cuvenită (de exemplu un sondaj pe un număr relevant de persoane a arătat că două treimi dintre americani sunt de părere că restricțiile de circulație trebuie păstrate, dar mass media internațională a vorbit aproape exclusiv despre protestele impotriva prelungirii acestora). Dar, dacă ne uităm la majoritate (nu la extremele preferate de mass media și nici la bula în care ne simțim comfortabil) lucrurile nu sunt atât de rele și nici atât de absurde. Iar dacă majoritatea mare, generică, uneori o ia pe arătură, există întotdeauna o majoritate mică, cea e experților într-un domeniu, care merită întotdeauna ascultată, pentru că consensusul părerilor lor e cea mai corectă aproximare a „adevărului”.
Dacă aveți chef să vă jucați cu numerele, mai întâi citiți „Superforecasting” sau măcar urmăriți-l pe Philip Tetlock explicând cum funcționează, înainte de a vă încerca mâna pe https://www.gjopen.com/.
Ada Roseti 