Am început să scriu postarea asta căutând pe internet un sinonim la cuvântul procrastinare: „a amâna sau a întârzia începerea execuției unei sarcini; a temporiza, a tărăgăna, a tergiversa”, spune dexonline.ro. Cuvântul îmi era necesar pentru că despre asta vreau să vorbesc aici – despre pretextele pe care le găsim atunci când nu vrem să ne apucăm de o treabă, atunci când orice e mai interesant, mai util, mai urgent decât treaba cu adevărat importantă pe care trebuie să o facem.
Nu e prima oară când trebuie să mă apuc de lucruri serioase, de scris referate sau de pregătit cursuri, de conceput proiecte sau de completat rapoarte. Serioase, în sensul în care nu găsesc în ele nimic distractiv, nimic amuzant, nimic care să mă entuziasmeze, cel puțin pentru moment. Am proiecte care îmi plac foarte mult, dar prima parte, primul paragraf, e ca săritul în apă: mă sperie. Și pentru că nu e prima oară când procrastinez în fața calculatorului, se poate spune că am atins un anumit grad de expertiză în acest domeniu. Motiv pentru care aici vă pun la dispoziție o parte din experiența mea de procrastinare online.
- Dacă vă așteptați să trec Netflix-ul pe primul loc, vă înșelați. Am Netflix, din când în când îl și folosesc, dar nu este prima mea opțiune. Am și Amazon Prime și mă frustrează oferta extrem de redusă pe care o au pentru noi. Probabil o să am și Apple TV, pentru că „cine știe dacă nu o să vreau să văd vreodată un serial de acolo și n-o să am în acel anume moment la îndemână un card de credit ca să mă abonez pe loc”? Nu, prima mea opțiune în materie de procrastinare pe bază de video este YouTube. Fie că e vorba despre muzică (am auzit sau mi-a trimis cineva o melodie interesantă – și vreau să o ascult, dar să și văd cum arată cei care o cântă), fie că este vorba despre o emisiune sau serial TV nou (pe care YouTube nu prea reușește să le excludă, după ce au fost încărcate în mod ilegal), fie că vreau să văd mai multe despre o persoană pe care o să o întâlnesc, fie că pur și simplu vreau să aflu ceva: YouTube e prima mea opțiune. Și probabil locul unde pierd cea mai multă vreme. Asta pentru că sistemul de recomandări și auto-play-ul, oricât de enervante, mă țin legată de el multă vreme după ce am uitat de motivul care m-a dus pe site în primă instanță. Am o fascinație de groupie pentru o serie de site-uri de educație (în special științifică), de la It’s OK To Be Smart la VSauce, și de la ASAP Science la ale noastre Zaiafet sau Istoria cu Virgil. Dacă mă apuc să urmăresc un episod, invariabil mai văd 3 – 4. Și, uneori, mă rătăcesc printre recomandările YouTube pentru ore în șir, fără nici o noimă. Acum trebuie spus că, deși sunt permanent logată, deci YouTube știe exact ce videouri am văzut în ultimii 10 ani, recomandările sunt, de cele mai multe ori, greșite. Adică departe de ce mă interesează sau ce prefer. Pe de altă parte știu că, dacă ar fi perfecte, aceste recomandări nu ar face decât să mă izoleze și mai tare în bula mea. Așa că mă gândesc că, probabil, YouTube are un motor perfect de recomandări, pe care îl amestecă, de dragul serendipității (nu căutați, cuvântul nu există în românește, dar ar trebui să existe), cu tot felul de recomandări random, într-o proporție de măcar 30%. Și Netflix are recomandări, dar Netflix se concentrează pe păstrarea atenției pe un anume serial, iar eu nu am timp de asta. Pentru că, să nu uităm, am alte lucruri, mai importante de făcut.
- M-am abonat acum mai bine de un an la Medium, care e un portal de articole jurnalistice pe diferite teme, multe scrise de persoane care nu sunt jurnaliști de profesie. Dar care sunt buni și scriu bine. În funcție de ce te interesează, primești un newsletter zilnic cu link-uri la articole din domeniile tale preferate, scrise de autorii tăi preferați, sau recomandate de autorii tăi preferați. E o formă mai evoluată de content based social media, până la urmă. Dar m-a prins și îmi mănâncă o grămadă de timp. Pentru că nu pot șterge un newsletter, de teamă că, poate, în el se afla un link la un articol care ar fi fost cu adevărat interesant sau util pentru mine. De la educație la știință și de la problemele lumii moderne la nutriție, am citit o mulțime de lucruri, iar pe unele le-am salvat, pentru că poate o să mai am nevoie de ele. Mi-am dat seama, la un moment dat, că unul dintre lucrurile care mă țin acolo e faptul că mulți dintre cei care scriu sunt, în timpul ocupat (prin opoziție cu „timpul liber” = cel în care scriu pentru Medium), oameni de știință, unii dintre ei chiar PhD, și nu se sfiesc să citeze, la finalul unui articol clar, pentru toată lumea, surse academice cu reputație impecabilă. Adică sunt un fel de hibrid între articolele academice (acelea pe care nu le poate citi aproape nimeni, dar care conțin „știință” aproape pură) și articolele jurnalistice obișnuite (acelea pe care le poate citi oricine, dar care conțin aproape zero „știință pură”). De multe ori, înainte să mă apuc să scriu ceva serios, mă gândesc dacă nu e mai bine să citesc ceva nou de pe Medium, ca să nu rămân în urmă. Dacă e să fiu sinceră cu mine, am înlocuit nevoia de a vedea ce zice și ce face lumea pe Facebook sau Instagram, cu nevoia de a vedea ce scrie lumea pe Medium. (Și n-am renunțat de tot la Facebook și Instagram, dar asta e o altă problemă.)
- Dincolo de Medium, am tot felul de newslettere de care sunt legată. De la Nature și New Scientist, la autohtonul Savantgarde, compilat de Marius Cosmeanu, adun cel puțin 3 asemenea newslettere pe zi și nu le șterg fără să le citesc, să le „răsfoiesc” online. De aceea urăsc cu putere orice titlu de tip click-bait: am nevoie de titluri care să îmi spună dacă e interesant sau nu pentru mine articolul, nu să mă trimită, zor-nevoie, la site, ca să mai treacă o vizualizare la raportări. N-am timp pentru asta, cum ziceam. Doar am lucruri importante de făcut. Uitându-mă pe lista de până acum mi-am dat seama că am o nevoie aproape obsesivă de a „fi la curent” cu noutățile din zona științelor și tehnologiei, care nu e de ieri, de azi. Și m-am întrebat la ce îmi folosește. Uneori mă ajută să pun laolaltă oameni și resurse (citesc despre un subiect, știu că un prieten e interesat de subiectul respectiv, îi trimit articolul = mă simt bine, pentru că am făcut o faptă bună). Dar de cele mai multe ori e vorba pur și simplu de subiecte interesante de folosit în conversații. Cei care mă consideră simpatică spun că știu multe lucruri; cei care nu, spun că îmi place să fac pe deșteapta. Probabil că adevărul e undeva la mijloc. Ca să mai fac un pic pe deșteapta, mi-am dat seama că folosesc toate lucrurile astea, pe care le aflu când procrastinez, ca „social currency”, ca monedă de schimb în interacțiunile cu ceilalți.
- Din când în când, când știu că urmează să plec în câte o vacanță, îmi pierd o grămadă de timp încercând să aflu cât mai multe lucruri despre locul pe care îl voi vizita. Cumva fac un fel de imersiune virtuală înainte de vizită, ca să mă pot bucura cât mai mult și de cât mai multe când voi fi acolo. Să ne înțelegem: fac asta cu până la șase luni înainte de plecare și nu, nu îmi fac planuri detaliate și liste de locuri de vizitat. Nu, vreau doar să știu. Și da, incursiunile astea contribuie masiv la bucuria pe care mi-o aduc vacanțele.
- Recunosc: și eu petrec timp pe site-uri de cumpărături. De la Amazon (și, în special, Audible, unde sunt un client fidel, consumator de 5 – 10 cărți pe lună) la eMag, și de la Net-a-Porter la Molecule-F, ca să nu mai vorbesc despre sutele de magazine online pe care le accesez pentru un singur produs, sau pentru o singură dată, sunt și eu vinovată de asta. Am avut perioade când am finanțat proiecte pe Kickstarter si Indiegogo (adică am cumpărat, cu bani dați câteva luni în avans, tot felul de lucruri interesante, dar fundamental inutile). Am avut perioade când am urmărit subscription boxes. Am avut perioade când am cumpărat de pe eBay accesorii pentru bijuteriile pe care le asamblam acasă. Dar adevărul e că cel mai mult îmi place să mă uit și, dacă mă uit pe extrasul de cont, cumpărăturile online nu se numără printre cheltuielile mele majore. De aceea site-urile de cumpărături se află doar pe locul cinci în această listă.
La ce mi-a folosit această trecere în revistă a locurilor unde pierd timpul online în loc să muncesc? M-a ajutat să mă conving că, uneori, și când nu muncesc, tot fac ceva bun cu timpul meu. La ce v-ar folosi vouă lista mea? Poate vă dă idei, poate vă dă o scuză, poate vă încurajează să vă faceți și să vă evaluați propria lista. Listele sunt foarte bune, măcar pentru că lumea le citește mai mult decât citește alte texte. Cum ați citit și voi postarea asta 🙂
Ada Roseti 