Zilele trecute mi-am amintit de un cuvânt pe care nu l-am mai folosit de când eram copil. Nu era nimic special, doar că, amintindu-mi de el, m-a cuprins un fel de nostalgie, nu doar pentru cuvânt, ci și pentru realitatea pe care o descria. Și pentru că nici o listă pe lumea asta nu poate avea mai puțin de trei elemente, am ales trei cuvinte pe care vi le propun spre recuperare, relansare și refolosire.
- Primul cuvânt, cel de la care a și pornit postarea asta, e cuvântul „uricios”, folosit în îndemnuri de genul: „Nu mai fi uricioasă!” și „Ce ești așa uricioasă?!”
M-am gândit mult și bine pentru că nu eram sigură dacă e vorba de „uricioasă” sau „urâcioasă”, dar am ajuns la concluzia că bunica și surorile ei, mătușile mele adică, foloseau cuvântul cu „i”, și nu pe cel cu „â”. „Uricios”.
„Uricios” era cineva care se purta nasol, care răspundea obraznic sau tâfnos. Uricios era o stare, nu o trăsătură definitorie. Oricine putea fi, în anumite condiții, uricios. Nimeni nu era uricios tot timpul. De cele mai multe ori uricioși erau copiii, când nu erau ascultători și politicoși. Dar să fii uricios nu era ceva grav. Era o alunecare a comportamenului înspre zona inacceptabilă, dar una care putea fi ușor reparată, dacă erai atent și binevoitor. Îndemnul „nu mai fi uricioasă!” era, de fapt, o atenționare cum că nu mă comportam bine, și „să-mi iau seama” și să revin la sentimente mai bune. Nu eram nici antipatică, nici măcar neplăcută, eram „uricioasă”. Azi suntem agresivi, nervoși, antisociali. Uneori e vorba de PMS, alte ori e vorba de mitocănie. Copiii și adulții sunt prost crescuți (cerința celor șapte ani de acasă nu a dispărut, chiar dacă nu ne mai putem înțelege când vine vorba să definim ce înseamnă asta). Dar nu mai e nimeni „uricios” și cred că e o pierdere.
- Din aceeași familie a cuvintelor cu semnificație vag negativă face parte și „năzdrăvan”; așa, ca Nică a lui Ștefan a Petrei, din amintirile lui Creangă. „Năzdrăvan” a supraviețuit trecerii din secolul 19 în secolul 20, dar n-a ajuns până în secolul 21. Năzdrăvan adică ne-zdravăn, adică ne-sănătos. Ceea ce, în versiunea cea mai largă însemna „fermecat”, „magic”, „cu puteri supranaturale”, iar în versiunea cea mai restrânsă: „care se ține de șotii”, „glumeț”. Adică un individ amator de păcăleli și glume.
Așa, într-o paranteză, nu pot să nu observ că versiunea „năzdrăvană” e mult mai rar folosită, și dacă Făt Frumos avea un cal năzdrăvan, iar Nică făcea năzdrăvănii, despre Ileana Cosânzeana nu ni s-a transmis până azi nimic atât de interesant. Cu alte cuvinte fetele nu erau „năzdrăvane”, pentru că o asemenea atitudine nu era demnă de ele.
Dar chiar și așa, cu preferințele vremii de a vedea aceleași comportamente acceptabile la băieți, și inimaginabile la fete, dispariția ideii de „năzdrăvan” și „năzdrăvănii” mi se pare tristă.
Și mai tristă mi se pare dispariția treptată a tentației de a fi „pus pe șotii”. E o diferență între a păcăli, a face farse, și a face „năzdrăvănii”, și poate merită să recuperăm și atitudinea, alături de cuvânt.
- „Nostim” e un cuvânt despre care nici nu mi-am dat seama că s-a pierdut până de curând. Un pic mai recent a circulat un sinonim care îmi e profund antipatic: „hazos”. A rămas peste generații „simpatic”, chiar și „haios”, dar „nostim” s-a pierdut cu totul. Pisica mătușii mele era nostimă atunci când deschidea ușa singură. Nu mă făcea să râd, dar mă făcea să zâmbesc.
Dacă despre „uricios” știu de unde vine, și lui „năzdrăvan” îi ghicesc etimologia slavă, pe „nostim” a fost nevoie să-l caut, pentru a-l înțelege. Vine din greacă, dintr-un cuvânt care sună exact așa, „nostimos” și înseamnă „suculent”. Ca un fruct copt. Perspectivă care mă face să cred că percepția mea despre nostim, ca fiind ceva amuzant, dar minor, e probabil incorectă. Nostim e ceva amuzant și plin de sevă, ceva ce te face să râzi cu grohăituri, nu doar să zâmbești suav.
În plus „nostim” este un cuvânt special, care descrie o calitate pe care cuvântul însuși o are. Adică însuși cuvântul „nostim” sună „nostim”. Și știu că această calitate are un nume, dar nu mi-l amintesc.
Dar indiferent de conotația mai suculentă sau mai seacă, „nostim” a dispărut din vocabularul curent și, cumva a lăsat în paleta cuvintelor care descriu amuzament și bună dispoziție un loc gol.
Dacă tot am adunat aceste trei cuvinte aici, o să încerc să le aduc înapoi de pe marginea prăpastiei. Îmi propun să caut ocazii să le folosesc, doar-doar se prind de tânăra generație și le dau astfel șansa la o a doua viață. Poate le folosiți și voi, și poate le adăugați și cuvintele voastre pe care le dispariție preferate, pe care vreți să le salvați.
Ada Roseti 