Am tot citit cărți și am urmărit prelegeri despre cum putem fi mai fericiți (mai mulțumiți cu viața noastră și cu o stare generală mai bună – nu extatici și entuziasmați, ci calmi și relaxați) și m-am întâlnit de mai multe ori cu ideea că nu lucrurile, ci experiențele sunt cele care contribuie cel mai mult la această bunăstare interioară. Cu alte cuvinte: toți știu că nu banii aduc fericirea, ci lucrurile pe care le putem cumpăra cu ei. Și cele mai bune lucruri pe care le poți cumpăra cu bani sunt amintirile unor experiențe cu adevărat plăcute.
Nu mă număr printre cei care își fac cu adevărat planuri de vacanță cu mai bine de jumătate de an înainte, deși am la activ câteva călătorii plănuite cu multe luni în avans. Pe de o parte sunt cantonamentele speciale de fiecare vară, organizate în cadrul școlii de arte marțiale din care fac parte (unde și predau, dar despre asta altă dată) și pe care le știu cam cu un an în avans. Acolo caut zboruri cu 8 – 10 luni înainte, datele nu sunt negociabile, și, în general, nu sunt responsabilă decât de transportul meu într-un anumit loc, la o anumită dată, restul fiind aranjat de colegii mei mai mari și mai experimentați, Pe de altă parte sunt acele câteva vacanțe care au apărut în urma unei oferte speciale de bilete de avion – cum a fost acum doi ani, când am mers cu familia în Japonia.
Nu mă număr nici printre cei care pleacă în vacanță de pe o zi pe alta, care se duc la aeroport și merg unde găsesc cele mai ieftine bilete disponibile în aceeași zi, deși, recunosc, mi-ar plăcea să fac asta într-o bună zi. O prietenă a avut parte de două experiențe neplanificate de acest tip, eu însă de nici una. Prima a fost atunci când, aflată cu soțul în Seychelles, a aflat că zborul de întoarcere în Europa nu putea pleca din cauza vremii (era ianuarie și la noi erau furtuni de zăpadă), așa că a stat, pe banii companiei aeriene, încă patru zile pe o insula tropicală, într-o extra vacanță neașteptată. A doua oară s-a întâmplat atunci când a ajuns la aeroport în drum spre Iordania, dar nu a mai plecat acolo pentru că avea pașaportul valabil mai puțin de șase luni (și intrarea în orice țară din afara UE e condiționată de existența unui pașaport valabil cel puțin șase luni după data întoarcerii în țară – aviz amatorilor!). Din aeroport și-a luat alte bilete de avion și a plecat în aceeași zi în Italia. E o lecție aici, și nu mă pot opri să nu o marchez: unii ar fi văzut cele două situații ca pe niște probleme, ca o sursă de stres, dar pentru prietena mea (și pentru mine, care am suferit de invidie pe margine), ele au fost niște uși deschise către aventură, către povești care merită spuse mulți ani după aceea, cu alte cuvinte au fost sursele unor amintiri cu adevărat valoroase.
În general merg în vacanțe pe care le-am planificat cu câteva săptămâni în avans și, de cele mai multe ori, asta se leagă fie de planuri comune cu prieteni, fie de ceva pretexte externe (date în care sunt liberă sau, dimpotrivă, date la care am obligații; locuri în care trebuie să ajung sau lucruri de care vreau să fug). Uneori plănuiesc lucrurile în detaliu, alte ori le las la voia întâmplării. Sunt locuri în care îmi place să merg pentru că am mai fost și știu exact ce vreau, sunt locuri în care îmi place să merg pentru că nu am mai fost și aștept să fiu surprinsă. Din toate păstrez însă amintiri care „merită toți banii” dați pe vacanța respectivă.
Una dintre amintirile mele cele mai dragi e dintr-o vacanță în America, când am mers cu copilul cel mic, care avea vreo cinci ani atunci, și cu soțul, cu bicicletele, la o grădină zoologică. Eram în vizită la niște prieteni, care au și ei copii, așa că mai tot timpul eram împărțiți pe vărstă și sex: fetele între ele, băieții mici între ei, băieții mari (bărbații, adică) între ei. Iar momentul în care, în contextul experiențelor și distractiilor care ne înconjurau, ne-am regăsit, familia noastră, a fost foarte plăcut.
O altă amintire foarte plăcută e dintr-o vacanță într-o insulă tropicală, St. Kitts, în care am ajuns pentru că acolo lucra, de aproape doi ani, vărul meu. Și unde m-am dus, evident, în mijlocul iernii. Când am ajuns, m-am trezit alergând pe plajă, țopăind ca un copil în valurile care se spărgeau pe nisip. Acum, când mă gândesc, îmi zic că, poate, nu era un comportament tocmai potrivit pentru vârsta mea, dar îmi amintesc cât de fericită am fost și îmi dau seama că asta nu contează.
O altă amintire dragă e de acum multă vreme, dintr-o vizită la finii bunicilor mei din Santău, care ne-au hrănit cu generozitate și perseverență, de parcă se temeau că la București nu avem de nici unele. Mesele acelea, cu supă de pui cu tăiței făcuți acasă, cu pâine pe vatră din care hrăneai o familie dintr-o singură felie, cu sărmălute cât degetul și prăjituri din straturi multe și cremă de miere, își merită locul în lista mea de amintiri fericite.
Am multe amintiri de pe plaje cu nisip fin și apă caldă, pentru că e un lucru pe care îl caut în vacanțele mele. Am amintiri din orașe mari, pentru că îmi place să mă plimb pe străzi și să mă uit la oameni, să încerc să înțeleg cum sunt diferiți de noi și de ce. Am multe amintiri cu familia – momentul în care suntem toți patru într-un singur loc e unul memorabil în sine, pentru că, de când băiatul cel mare e pe cont propriu, rareori vine cu noi în vacanțe. Am multe amintiri din locuri ne-spectaculoase sau ne-îndepărtate, pentru că uneori nu e nevoie să pleci departe ca să te simți „în vacanță”. Vorbesc și, acum, scriu despre ele pentru că simpla rememorare a lor mă face fericită.
De asta spun că vacanțele merită toți banii: pentru că mă ajută să mă simt bine pe parcursul lor, dar, mai ales, mă fac fericită de câte ori mi le amintesc, ani buni după aceea.
Înainte de a închide această postare dedicată amintirilor din vacanțe, trebuie să mai pomenesc ceva: pozele din vacanțe cu care ne asaltează prietenii de pe Facebook, Instagram sau mai știu eu ce altă rețea de socializare de care nu știu, pentru că nu mai am vârsta necesară să o înțeleg. Știu că sunt enervante, mai ales în cazul în care ei zâmbesc de pe plaje însorite când noi dârdâim de frig într-un oraș cenușiu și mocirlos, dar ele sunt o modalitate de a marca acele momente memorabile din viață, de a pune un reper care să-i ajute să-și amintească de acele locuri și întâmplări care „merită toți banii” și care contribuie atât de mult la fericirea și bucuria lor. Ar trebui să ne bucurăm pentru ei. Și să postăm și noi cel puțin la fel de multe poze din vacanțele noastre.
Ada Roseti 