De ce mă enervează scările inegale și multe alte lucruri

Zilele trecute am intrat într-un restaurant amenajat într-o casă veche. Și în timp ce urcam scara în spirala de la intrarea în casa respectivă, mi-am spus: „Nu pot să cred cât de rău mă enervează scările inegale!” E adevărat, îmi dau un sentiment amestecat de iritare și panică și mă lasă cu sentimentul acut că sunt gata să explodez la cea mai mică provocare.

Și am zis că poate merită să scriu despre asta. Nu doar despre încercarea de a afla de ce mă enervează sau ce simbolizează asta, dar și despre o listă de alte lucruri minore și neașteptate care mă irită nemăsurat. In ideea că, poate, cei care citesc asta își vor aminti de lucruri care îi enervează pe ei, și, după ce le vor trece în revistă, se vor amuza de absurdul lor și, data viitoare, în loc să devină iritați de elemente minore ale vieții care, vor zâmbi.

  • Mă enervează scările inegale pentru că, într-o lume lipsită de modele recurente ușor de identificat, scările de piatră ale caselor ar putea fi unul dintre puținele lucruri previzibile de pe această lume. Autobuzele vin la intervale inegale și necontrolabile; liftul uneori e la parter, alte ori e la ultimul etaj, de multe ori e undeva între ele; chiar și trenurile și avioanele nu pleacă și nu ajung întotdeauna la ora anunțată; oamenii mint și nu se țin de promisiuni. De ce să ne mintă chiar și scările? Plus că un rând de trepte de înălțimi variabile e un pericol real, aș putea să nu ridic piciorul suficient, să îmi agăț vârful cizmei de margina treptei, să mă împiedic și să cat!
  • Mă enervează când oamenii spun „Mi-ar place” în loc de „mi-ar plăcea”. Verbul este „a plăcea”. Mă enervează atât de tare încât in situațiile cele mai nepotrivite m-am trezit corectând oameni care, cu siguranță, nu au privit acest lucru cu ochi buni. (Să corectezi exprimarea cuiva într-un context social, este o greșeală majoră de bune maniere, cu siguranță mai mare decât greșeala de exprimare pe care o corectează. Știu asta!) Sunt numeroase alte greșeli care îmi scapă, sunt multe pe care le fac chiar eu, dar asta e una peste care nu pot să trec. Sau nu puteam, până acum, când am scris despre ea și, poate, m-am potolit. Pentru că, până la urmă, cine m-a pus pe mine jandarmul folosirii corecte a verbului „a plăcea”? Și ce lucru bun poate ieși din exercitarea acestei capacități critice?
  • Mă enervează când oamenii implicați în proiecte comune nu ascultă sau nu citesc instrucțiunile. Când există o invitație pe care scrie „ne vedem cu toții la în fața Bancii Transilvania de la Piața Chibrit luni la ora 9.00 îmbrăcați în treninguri și încălțați în pantofi de sport”, și, rând pe rând, apar întrebări de genul:

– unde ne vedem?

– la cât e întâlnirea?

– pot veni și eu cu un prieten? pot aduce câinele cu mine?

– unde ne vedem dacă plouă?

– n-ar fi mai bine să ne vedem peste trei săptămâni, în Berceni, la o bere?

Iar cele de mai sus sunt variantele light, pentru există câteva niveluri superioare, care sunt, evident, și mai enervante. Cum ar fi să vină la întâlnire la locul și ora anunțată, dar îmbrăcat în costum de haine, cu cravata și pantofi de piele. Sau să întârzie trei ore, timp în care anunță la fiecare 20 de minute că e la 5 minute distanță și ajunge imediat. Sau o zi mai târziu. Nu e atât de greu să citești instrucțiunile și, doar după ce le-ai citit, să pui întrebările relevante la care instrucțiunile nu răspunseseră deja. E drept că și scrisul/spusul instrucțiunilor e o problemă complexă.

  • Evident că mă enervează oamenii care întârzie la întâlniri și ședințe.
  • Mă mai enervează momentul în care m-am pierdut pe stradă și trebuie să opresc oameni necunoscuți ca să le cer informații. Mă enervează atât de rău încât de cele mai multe ori nu o fac și prefer să mă plimb, din ce în ce mai panicată, prin locuri străine, până am norocul să ies la lumină.img_2315
  • Mă enervează când se găinățează păsări pe mașina proaspăt spălată. Mai ales că o spăl rar și în restul timpului nu prea am parte de simpatia zburătoarelor din preajmă.
  • Mă enervează cănd uit că am promis să fac ceva.
  • Mă enervează când întârzii.
  • Mă enervează când îmi dau seama că am spus o prostie și nu e suficient de mare ca să merite să mă întorc să o lămuresc.
  • Mă enervează când mă păcălesc escroci de pe stradă, din aia care încep de parcă te-ar întreba unde este strada Biruinței, de fapt vor 100 de lei, și se țin de tine să le dai 200.
  • Dar cel mai tare mă enervează faptul că multe dintre aceste enervări, chiar dacă justificate pe moment, mă țin mult și mă macină și îmi strică buna dispoziție pe termen mediu și lung. Și știu că e o prostie, și, de fapt, cel mai tare mă enervează pe lumea asta prostia mea proprie și personala.

img_1824

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s