Pledoarie pentru discomfort

Suntem făcuți să evităm cu orice preț sentimentele și stările incomfortabile. Și, dacă le resimțim, să le dăm la o parte și să le uităm repede. Sunt psihologi care pot explica asta, am citit cărți despre asta, așa că trec mai departe și spun: e o pornire naturală cu care merită să te lupți. În discomfort se află o mulțime de lucruri interesante.

Societatea ne învață că e bine să faci tot mai mult din lucrurile la care te pricepi, pentru că așa devii mai util pentru societate. Ești bun la muzică, te incurajăm să studiezi muzica, să cânți și să ne bucuri pe toți. Ești bun la sport, antrenează-te și lasă-ne să ne bucurăm alaturi de tine când câștigi. Ești bun la meșteșugărit, fă-te pantofar și repară-ne pantofii.

Dar nu tot ce e bun pentru societate, e bun și pentru om. În afara situațiilor în care ți-ai descoperit talentul în copilărie, și el e cel care îți guvernează tot parcursul vieții, e mai bine să ai disponibilitatea să încerci multe lucruri, până le găsești pe cele care te fac fericit.

Acum treaba asta cu fericirea e o discuție mult mai lungă, dar am folosit termenul aici ca să acopăr cu el un șir lung de motivații pentru care oamenii fac lucruri grele, dificile și care, cel puțin la început, îi fac să se simtă incomfortabil.

Deci: daca te ferești de incomfortabil, de penibil, de momentul în care ești cel mai prost dintr-un grup, e probabil că nu vei învăța nimic nou niciodată. Dacă nu înveți nimic nou, nu poți să-ți descoperi interese noi, pasiuni noi, drumuri noi în viață.

Am descoperit o adevarată voluptate în a mă duce în grupuri pe care nu le cunosc și a fi cel mai nepriceput, cel mai slab, cel mai prost in ele. Odată ce mă așez pe poziția asta, pot să învăț lucruri noi, pot să progresez (repede, pentru că de la nivelul zero e cel mai ușor să crești), pot să înțeleg altfel ceea ce mă înconjoară, pot să cunosc oameni care să îmi schimbe viața.

Am reînceput să joc baschet acum vreo zece ani. Eram ultima aleasă într-o echipă și nu prea primeam pase, dar alergam pe teren până la epuizare și, la final mă simțeam mult mai bine.

Am început să fac arte marțiale la o vârstă la care majoritatea femeilor nu mai aleargă nici după autobuz. Am mai scris despre asta, despre felul în care mi-a schimbat viața, despre faptul că, la fiecare centură pe care am avut-o eram, probabil, cea mai slabă din grup.

Am schimbat locuri de muncă și specificul muncii, așa încât de fiecare dată am învățat o meserie nouă.

Am făcut cursuri online pe teme dintre cele mai diverse, de la stiința alimentației la management de turism, trecând prin tehnici de învățare, gândire critică, psihologie și HR. La fiecare dintre ele am început prin a fi perfect ignorantă (și, de multe ori, imaginându-mi că deja stiu deja destule) și am încheiat plină de entuziasm și, paradoxal, de umilință, pentru că începeam să înțeleg cât de puține știu.

Acum trebuie să închei repede, pentru că am de lucru. Învăț intens pentru că mă pregătesc să fiu din nou ultima din grupa mea de „tineri” care revin pe băncile școlii, pentru încă o etapă de educație formală.

Mi-e frică, dar mă mână un entuziasm extraordinar, pentru că știu că, dincolo de sentimentul incomfortabil al unui început dificil, intelectual și emoțional, mă așteaptă o lume nouă care merită explorată.

cropped-img_4328.jpg

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s