Reguli pentru conversație

Dacă așteptați o introducere despre starea actuală a relațiilor și comunicării dintre oameni, e suficient să parcurgeți doi-trei metri liniari de postări pe Facebook și veți afla ce crede toată lumea despre subiect: nu interacționăm suficient și unul dintre motive este că nu mai știm cum să o facem, nu vorbim, nu facem conversație ca pe vremuri.

Există câteva sfaturi ”de bun simț” legate de conversație, pe care, cu un pic de efort le găsim în ”Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie” și, dacă e să mergem și mai mult înapoi în timp, în piramide și în peșterile de la Cro Magnon.

”Nu îți întrerupe interlocutorul”, ”nu divaga”, ”nu monopoliza conversația”, ”nu vorbi despre subiecte controversate” sunt doar o parte din regulile pe care nu le respectăm, dar le cunoaștem cu toții. Nu are rost să alcătuiesc o asemenea listă, pentru că există deja suficiente exemple din care să alegeți ce vă place. Ce îmi propun e altceva: o abordare a conversațiilor care să rezulte într-o mai bună capacitate de a te simți bine pe parcursul lor și, cine știe, chiar și după ele.

Ca să fie clar despre ce vorbesc: când spun conversație, mă refer la acele discuții fără vreun scop declarat, care au loc între oameni care așteaptă să facă altceva: să înceapă o ședință, să danseze la o petrecere, să meargă acasă.

Majoritatea sfaturilor legate de coversație pleacă de la ideea că aceste experiențe pot deveni mai puțin neplăcute (pentru că percepția despre ele este că sunt neplăcute, aproape la fel de stresante la nivel personal ca vorbitul în public) dacă sunt tratate ca un joc de societate, cu reguli acceptate de ambele părți: suntem politicoși, vorbim pe rând, nu facem glume nepotrivite. Și dacă respectăm regulile, toată lumea pleacă acasă mai repede și cu reputația intactă.

IMG_7396Eu aș propune o schimbare de abordare, plecând de la întrebarea: ce vreau eu să obțin de la această conversație? Care ar fi cel mai bun lucru care s-ar putea întâmpla în urma acestei conversații? De ce să pierd 5 – 10 minute din viață ca să vorbesc cu această persoană, aici, acum?

Și nu, nu vă recomand să folosiți orice conversație pentru ”networking”, adică pentru a obține ulterior ceva de la interlocutor, de la o carte de vizită la un loc de muncă.

Plec de la ideea că persoanele cu care trebuie/vreți să faceți conversație nu au nimic de oferit, lucrează în domenii cu care nu aveți nici o legătură și nici nu sunt atât de atrăgătoare încât să fie loc de legături romantice incipiente.

Ce aș putea să vreau de la o conversație cu un necunoscut neinteresant, neimportant și neatragător pentru mine?

  1. Să cunosc persoane noi. Să îmi lărgesc ”bula” în care trăiesc. Să aud alte păreri despre viață decât cele pe care le am deja. Să aflu povești reale care să mă intereseze/uimească/amuze/șocheze.

În cazul acesta e bine să abordez omul ca pe o carte, cu răbdare, cu perseverentă și cu interes real. De la întrebarea ”cine ești”, la ”ce faci” și ”de unde vii”, nu e nevoie de multă imaginație sau o pregătire anterioară pentru a afla asta despre interlocutor. Un interes real pentru persoana cu care vorbești și o minte deschisă sunt suficiente. Nu toate persoanele necunoscute cu care te trezești angrenat într-o conversație îți vor deveni prieteni (unii chiar îți vor fi mai antipatici decât la prima vedere), dar există o șansă reală să te bucuri ca i-ai cunoscut.

  1. Să treacă timpul. Să umplu momente dificile, în care nimeni nu spune nimic, dar nimeni nu poate pleca încă.

Fie că te afli într-un avion pentru zece ore, fie că ești într-o sală de ședințe înaintea unui meeting important, fie că ești la o petrecere la care abia ai ajuns, este evident că te afli în cea mai dificilă situație în care poate avea loc o conversație. Dar aici funcționează tehnici din acelea recomandate pentru evitarea unei crize de anxietate. Relax! Care e cel mai rău lucru care se poate întâmpla? Se poate ca cei din jur să continue să tacă și la fel și tu. După un timp, fie vă relaxați toți în acea tăcere, care va deveni mai puțin stânjenitoare, fie vă focusați toți pe telefoanele personale, fie plecați. Ideea e că cele mai neplăcute momente dintr-o conversație, cele în care toată lumea tace pentru că nu știe ce să spună, sunt de fapt OK. Și, până la urmă, fie că mă las absorbit de telefon, fie că mă întorc și părăsesc încăperea, evadarea rămâne oricând o opțiune. O spun aici pentru voi, dar mai ales pentru mine: nimeni nu este unicul responsabil de pornirea sau susținerea unei conversații într-un grup. Dacă n-ai nimic de spus, e OK să taci. Și să nu te simți vinovat pentru asta.

  1. Să rezolv o problemă.

Uneori ajungi în situația să faci conversație când, de fapt, mintea ta e acaparată de o problemă. În fața prietenilor sau a necunoscuților, cu un mic preambul și o abordare onestă, orice situație poate fi împărtășită și orice sfat poate fi cerut. Mă rog, cu excepții care merg de la probleme prea intime la probleme prea complexe (”Am o mâncărime în nas și când mă scarpin, am impresia că e o gâlmă acolo, care nu era înainte” nu este exact un subiect potrivit pentru o discuție în tren; după cum nici ”Sunt blocat în încercarea de a pune în legătură nivelele energetice ale atomului de Cesiu cu structura cristalului…” nu are multe șanse să-și găsească un răspuns la o petrecere, dacă nu e una de fizicieni sau chimiști). Am primit idei, am primit recomandări de doctori, am primit sfaturi și pastile de dureri de cap în contexte similare și nici nu m-am simțit prost în cursul acelei conversații.

  1. Să ”fac frumos”. Să creez o impresie bună despre mine.

Ei bine, aici cred că se află secretul acestei probleme. Ne stresează conversațiile pentru că, în fapt, ne gândim la ele ca la ocazii de a-i impresiona pe ceilalți. Motiv pentru care încercăm să ne construim un personaj în fiecare din aceste situații, îl facem mai frumos, mai deștept, mai interesant decât ne simțim cu adevărat. Și asta e greu! Nu trebuie doar să fii atent la reacția celor din jur, pentru a-l adapta și a-l face și mai impresionant pe personajul tău, dar trebuie și să ții minte tot ce a spus! Așa că nu ar fi mai bine, mai simplu și mai plăcut să încercăm să intrăm în conversații așa cum suntem, cu bune și rele, cu slăbiciuni și cu prosteli, și să vedem dacă nu cumva ceilalți ne ascultă și poate chiar ne plac și asa? Și noi la rândul nostru să încercăm să îi vedem și să îi ascultăm pe partenerii de conversații așa cum sunt, nu doar ca spectatori ai discursului nostru, să aflăm cine sunt și ce îi interesează cu adevărat, poate sunt cu adevărat niște persoane care merită cunoscute?

Ceea ce reduce regulile conversației la una singură: nu-i corecta pe ceilalți, chiar dacă spun ”mi-ar place” în loc de ”mi-ar plăcea”, dacă nu vrei să ajungi unul dintre acei oameni care sunt atât de enervanți, încât e imposibil să vrei să afli mai multe despre ei în orice context.

 

Această postare mi-a fost inspirată de sfaturile lui Sandi Torksvig, o doamnă pe care o admir fără margini, dar cu care n-am fost complet de acord de data asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s