Stresul și prezentarea cu public

Indiferent pe cine întrebi, frica de vorbit în public se află în top 5. De cele mai multe ori este peste frica de moarte și e depășită doar de frica de a zbura cu avionul sau frica de păianjeni. Și ma refer la frica aceea paralizantă, nu la gândul că aș prefera să nu cadă un păianjen pe mine, dacă se poate.

Pentru că lucrez în mass media de multă vreme și pentru că am avut ocazia să vorbesc de multe ori în public, mai scurt sau mai elaborat, pot spune că am atins un oarecare nivel de competență în domeniu. Și totuși vorbitul în public mă sperie și mă paralizează cel puțin la fel de tare ca pe un începător.

Am făcut cursuri de prezentare și vorbit în public cu specialiști din toată lumea, pe unele chiar de două ori, am citit literatură de specialitate, am studiat elemente de retorică și știința comunicării, am vorbit în public de câte ori am avut ocazia, și totuși nu pot scăpa de tremuratul mâinilor care mă apucă la câteva ore înainte de prezentare, de insomniile din nopțile de dinainte, de creșterea pulsului și scurtarea respirației.

Mai mult decât atât, am identificat și modalitatea tipică de manifestare, pe care cei apropiați o resimt de ani buni și cu care au învățat să trăiască. Încep prin a strânge informație, multă, mult mai multă decât pot folosi sau decât ar putea fi vreodată nevoie. La un moment dat încep să schițez o structură pentru prezentare, după care mai fac câteva deep dive-uri în mai și mai multe resurse. La un moment dat realizez că nu fac altceva decât să procrastinez. Caut informații, ca să nu lucrez la prezentarea propriu-zisă, așa că mă apuc în mod serios de pregătirea prezentării. Daca am nevoie de un powerpoint sau de câteva videouri care să ilustreze puncte din prezentare, gata: apare încă o șansă să mai amânăm un pic lucrul la text. Pe măsură ce se apropie momentul prezentării intru tot mai tare în panică. Sigur nu am timp să adun toate aceste informații într-o formă coerentă! Sigur o să uit ceva important sau interesant! Sigur nu o să apuc să repet suficient! Când se întâmplă asta, devin tot mai stresată, am `fitilul tot mai scurt`, mă enervez ușor, nu mai am răbdare cu nimeni și nici nu mai vreau să vorbesc cu nimeni. Mai ales despre prezentare. Întrebări pline de solicitudine despre starea mea sau despre locul în care am ajuns cu pregătirea prezentării generează adevărate descărcări emoționale. Familia știe, știa încă dinainte de a-mi da eu seama că fac asta, și merge pe vârfuri în jurul meu.

Între timp eu mă focusez tot mai tare pe ce vreau să spun, cum vreau să spun și ce aș vrea să rămână din ce am spus, încât ajung să visez noaptea despre prezentare și să nu mă pot gândi la altceva.

IMG_2843.JPGÎn timpul prezentării am învțat, sper, să fiu atentă la cei care mă ascultă. Din fericire toată această agitație și tot acest stres mă face să stăpânesc conținutul bine și, în timpul prezentării, să pot să mă detașez și să încerc să discut cu spectatorii, nu să le turui ceva pregătit de acasă. Asta în cazurile bune, pentru că am avut și eșecuri lamentabile, când îmi dădeam seama că am pregătit ceva pentru un public care nu era acolo și era prea târziu să schimb sau, pur și simplu, am ratat prezentarea cu totul.

De ce am pus aici toată descrierea procesului stresant și dureros prin care trec înainte de orice prezentare? Nu cred că el este un proces care merită studiat în sine, nu cred că metoda mea de pregătire e eficientă, nu despre modul în care fac eu asta este vorba aici. Ce e important, pentru mine, e că emoția care mă determină să devin anti-socială și să mă focusez pe subiectul prezentării și să îi acord pentru o perioadă de timp ce am mai bun din mintea și sufletul meu este ceea ce cei mai mulți numesc `stres`.

Dacă azi pot face prezentări mai bune decât acum zece ani, dacă vorbitul în public continuă să fie parte din viața mea și dacă unii au ajuns chiar să îmi ceară sfaturi pe tema asta, e pentru că am îmbrățișat stresul vorbitului în public și l-am transformat în sursa de energie și focus pentru ceea ce fac în acest domeniu.

Nu cred că trebuie să îmi depășesc sau să îmi subjug stresul de a face prezentări, cred că el este măsura respectului și recunoștinței mele pentru cei care mă ascultă și cred că, fără el, nu aș fi unde mă aflu astăzi. Cred că nu e nevoie să vorbim despre o `repoziționare` sau `reinterpretare` a stresului ca entuziasm sau emoție, pentru a-l transforma într-un instrument de lucru. Cred că stresul pe care îl generează o prezentare este o condiție necesară a succesului ei și îmi propun să îl ascult și să îl urmez, în speranța că voi putea să învăț să fac prezentări și mai bune, și mai bine, în viitor.

IMG_3347.JPG

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s