Nu îmi place să pun prea multă presiune pe Revelion, așa că pe 31 decembrie nu merg la petreceri și nu iau decizii cu privire la schimbările pe care le voi face în noul an. Poate e o formă de superstiție, poate e o formă de realism, dar nu cred că finalul unui an este cel mai bun moment ca să începi ceva nou – – cu excepția unui alt an.
În loc să vă împărtașesc ideile mele despre ”deciziile de început de an”, o să profit de ocazie ca să vă povestesc despre când mi-a fost cel mai bine să încep lucruri.
Am început să alerg acum vreo șapte ani. Nu era nici 1 ianuarie, nu era nici ziua mea, nu era nici întoarcerea din vacanță. Era o duminică de primăvară, fără nici un reper memorabil. Ce m-a ajutat să încep să alerg atunci a fost intersecția dintre trei lucruri: informație, motivație și oportunitate. Informația a venit când am citit despre aplicația c25k – Couch to 5k, o aplicație care te ajută să ajungi în nouă săptămâni să alergi cinci kilometri, pornind de la a fi complet sedentar (un „couch potato”, cum ar veni). Motivația era de natură personală – voiam de mai multă vreme să alerg, dar asta reprezenta un ideal care părea, la prima vedere, imposibil de atins. Oportunitatea s-a ivit când sora mea s-a arătat interesată să încercăm să învățam să alergăm împreună. Dacă e să fiu sinceră până la capăt – adevărul e ca n-am mai alergat de câteva luni și mă gândesc că, dacă scriu aici că alerg, o să mă rușinez și, până apare articolul, o să mă duc din nou să alerg (e și rușinea o motivație).
Acum câțiva ani, stând de vorbă cu o prietenă, ne-am promis una alteia că vom aduna amintiri albe pentru zile negre. Modelul generațiilor anterioare, cel cu „strâng bani acum, ca să am la pensie”, „pun bani de o parte ca să îmi iau o mașină sau o casă”, „nu merg în vacanță ca să am bani pentru un televizor nou”, ”n-am timp să stau cu copiii, pentru că trebuie să câștig mai bine ca să pot avea mai multe lucruri”, nu ne-a plăcut. Am citit cărți despre fericire, despre alegerile pe care le fac oamenii și ce impact au ele asupra calității vieții lor, scrise de oameni serioși, pe baza unor experimente științifice, și toți erau de acord că experiențele, nu obiectele/lucrurile pe care le avem ne fac mai fericiți. Acum merg mult mai des în vacanțe, le plănuiesc din vreme, petrec timp visând la ele, studiez și aprofundez informații despre locul unde voi pleca, așa încât să profit la maximum de banii dați, să construiesc cea mai bună experiență, care să mă bucure înaintea ei (când încă o pregătesc), în timpul ei (când o trăiesc) și după ea (când mi-o amintesc). Am avut șansa să pot pleca în locuri exotice, dar am fost și la Orșova, la Măneciu sau la Jupiter, și, fiecare din aceste vacanțe m-a ajutat să fiu mai fericită.
Un alt lucru bun pe care l-am început în ultima vreme a fost să ascult mai mult decât vorbesc. Cei care sunt aproape de mine zilele astea ar putea să nu fi văzut încă această schimbare, poate că ea nu e evidentă, poate că încă nu ascult atât de mult cât aș dori și cu siguranță vorbesc mai mult decât sunt ceilalți dispuși să asculte. Dar am decis că acesta e un lucru pe care aș vrea să-l schimb la mine. Nu a fost de Anul Nou, nu a fost nici în urma unei sesiuni de feedback cu managerul meu și nici nu a fost o revelație de moment. A fost un proces lung, care a început, ca orice schimbare, cu refuzul de a accepta faptul că trebuia să schimb ceva. Lucrez în mijlocul unei echipe formate din oameni mai tineri decât mine, așa că am ajuns să cred că, în general, dacă nu știu mai multe, cu siguranță știu mai bine decât ei. Nu a fost ușor să încep să văd în ce măsură greșeam. Cu cele mai bune intenții, fiind convinsă să fac tot ce trebuie pentru colegii mei mai tineri. Am adunat, după modelul de mai sus, informație (deopotrivă lucruri citite sau auzite, feedback personal sau lucru în echipă) și motivație. Oportunitatea a fost externă – în ultimul an echipa s-a schimbat într-o mare măsură, ceea ce mi-a dat ocazia să îmi schimb pozitia în relație cu colegii, dar și internă – am realizat că lucrul cel mai important pentru mine în context profesional, să contribui la dezvoltarea personală și profesională a celor care lucrează cu mine, nu se poate face altfel. Cu alte cuvinte, și când a fost vorba de decizia de a schimba ceva în comportamentul meu, ca și atunci când a fost vorba de a schimba ceva în programul meu, au contat aceleași trei lucruri: informație, motivație și oportunitate.
Cu alte cuvinte, după părerea mea, nu pe 1 ianuarie, nu lunea viitoare, nu la inceput de lună, ci atunci când știi de ce (motivație), știi cum (informație) și ai și un pic de noroc (oportunitate) e cel mai bine să începi ceva nou.
Acest articol a apărut pentru prima oară în ediția de Anul Nou 2017 către 2018 a revistei Unica.
Ada Roseti 