În căutarea hobby-ului perfect

Am fost angajată într-o corporație și am trăit o bună parte din viață marcată de probleme corporatiste, de la echilibrarea bugetului până la linia de succeesiune (de parcă aș fi os domnesc) și de la indicatori de performanță până la ”work-life balance”, care, la noi, se traduce în ”echilibrul dintre viața profesională și cea de familie”.

Ideea de ”work-life balance”  îmi place tare mult, chiar dacă nu știu cum să o numesc pe limba mea. Cred că, din fericire pentru noi, am depășit perioada în care serviciul era cel mai important lucru, în care angajații nu plecau acasă înaintea șefului, ca să fie văzuți și, astfel, socotiți utili pentru companie, în care viața personală și de familie lăsa întotdeauna întâietate vieții profesionale. Și, dacă nu am depășit momentul, măcar suntem conștienți că ar trebui să o facem. Cel mai tare îmi place că discuția despre hobby-uri, despre activități extra-curriculare, despre pasiuni și, de ce nu, valori, a devenit una foarte serioasă.

Azi e important ce hobby-uri ai și la angajare, și la networking, și la avansare. Ca sa nu mai vorbim de importanța hobby-urilor pentru social media, unde raportul dintre pozele de la muncă și cele de la hobby este cel puțin 1 la 10.

Înainte să mă apuc să scriu pastila de acum, m-am documentat și am găsit pe net o mulțime de articole despre hobby-urile pe care e bine să le treci în CV ca să îți crești șansa de a fi angajat, de unde am dedus că nu sunt singura care se gândește la asta. Cel mai amuzant sfat pe care l-am citit (și mă grăbesc să vi-l împărtășesc, poate vă e util) a fost: ”Don’t be weird!” – ”Nu fii ciudat/nu menționa hobby-uri ciudate!”  E drept că, în contextul unui articol care articula avantajele menționării explicite și targetate a pasiunilor într-un CV, o asemenea precizare putea fi necesară. Adică, dacă ți se spune că e bine să alegi acele hobby-uri care sunt relvante pentru job-ul pe care îl dorești (fotbalul sau alte sporturi de echipă, dacă vrei să dovedești că ești un colaborator de nădejde, sporturi de anduranță dacă vrei să arăți că ești perseverent, filatelia dacă vrei un job bazat pe atenția pentru detalii), că e bine să dai detalii specifice (”Îmi plac romanele fantastice petrecute în lumi pseudo-medievale” sună mai bine decât ”Hobby: cititul” sau chiar ”Pasiuni: GoT”), poate e bine să ți se precizeze că nu orice interes arată bine pus într-un CV (”Hobby: grădinăritul” e totuși mai bine decât ”Pasiuni: întrețin o familie de plante carnivore, cărora le-am dat nume și pe care încerc, zilele astea, să le învăț tabla înmulțirii”).

Dar dincolo de hobby-urile și pasiunile care dau bine în CV (sau în profilul de pe site-uri matrimoniale), rămâne întrebarea: la ce sunt bune hobby-urile?

Am făcut acum câțiva ani un curs online intitulat ”The Science of Happiness”, care încerca să adune laolaltă cele mai serioase studii științifice cu relevanță în acest subiect. Una dintre concluzii era că oamenii cu un hobby se declară mai fericiți decât semenii lor care nu alocă timp pentru activități de acest tip. Acum, pentru a ajunge la o asemenea concluzie, oamenii de știință au definit lucrurile un pic mai clar și omul de știință ratat din mine e întotdeauna fericit când i se definesc termenii cu care se lucrează.

Inspirată de definiția dată de ei, am zis să vă ofer aici un mic îndreptar după care să vă ghidați nu doar în alegerea unui hobby bun de popularizat, ci chiar în identificarea celor pe care, probabil, le aveți deja.

  • În primul rând hobby-ul era o activitate clar delimitată în spațiu și timp.
  • Hobby-ul are la bază un interes personal sau o pasiune.
  • Pentru a se califica drept hobby, activitatea respectivă trebuia să fie desfașurată mai des de o dată pe lună, și, ideal, de mai multe ori pe săptămână.
  • Și, oricât de singuratice ar fi unele hobby-uri, dacă nu există o componentă socială și/sau tranzacțională, ele nu se pot defini ca hobby-uri.

Pescuitul, raportat ca hobby de aproape o treime din bărbații români acum 20 de ani, nu se califică pentru cei care ajung pe baltă cel mult o dată pe an. Cititul, cumpărăturile, petrecutul timpului cu familia nu se califică, pentru că sunt prea vag delimitate. Privitul la televizor nici el, chiar dacă e vorba de fotbal și vine cu multă pasiune, pentru că nu e, propriu-zis, o activitate (ci o pasivitate, dacă ar exista acest cuvânt). Ținutul curat în casă nu intră între hobby-uri pentru că nu are la bază un interes, ci o necesitate.

Sunt convinsă pe mine hobby-urile mă ajută să îmi păstrez echilibrul. Fie că e vorba despre sport, fie că e vorba despre împletitul de obiecte, sunt activități pe care le fac aproape zilnic, despre care nu mă pot opri să vorbesc cu cei apropiați sau cu străini (dovada: articolul acesta) și care mă fac fericită. Voi ce hobby-uri aveți?

pexels-photo-301703.jpeg

Acest text a apărut pentru prima oară în ediția din septembrie 2017 a revistei Unica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s