Ce fac bine femeile – o perspectivă îngustă și subiectivă

Mă enervează foarte tare discuțiile legate de superioritatea, absolută sau relativă, a femeilor față de bărbați sau viceversa. Ma enervează încăpățânarea reacționară a unora și, deopotrivă, insistența absolutistă a altora. Cred că subiectul e dificil și complex și mai cred că, dacă e să vorbim de ”fairness”, femeile și-au câștigat dreptul de a fi absurde și exagerate în pretențiile lor câteva sute de ani de acum înainte, având în vedere situația absurdă și exagerată în care au fost puse de bărbați în ultimele câteva sute de ani.

De multă vreme aștept un pretext care să-mi permită să vorbesc despre hobby-ul meu preferat (da, am mai mult de un hobby, așa că e perfect justificat să vorbesc despre cel mai important dintre ele). Pe de o parte ca să mă dau mare, pe de altă parte ca să mai adun ceva discipoli și, cine știe, poate chiar elevi. Dacă acest articol ar fi apărut la televizor, probabil ar fi trebuit să pun un (P) in josul paginii. Nu mă supăr dacă, după ce veți citi articolul, nu veți cumpăra ce vând eu aici. ”But hear me out” pentru că, până la urmă, tot ajung la tema promisă în titlu, și anume: ce fac femeile mai bine decât bărbații.

Acum mai bine de șase ani, în primăvara lui 2011, am citit online un articol despre o artă marțială care putea fi practicată de oricine, indiferent de experiența anterioară și de condiția fizică. Cum experiența mea era nulă, iar condiția fizică, deși peste nivelul meu obișnuit, nu era ceva special, am devenit brusc interesată.

Sunt, de felul meu, cam împiedicată. Am început să merg la sală pe la 30 de ani, să alerg pe la 40, și niciodată până acum n-am sărit un gard și nici nu m-am cățărat într-un copac. Chiar dacă nu filmele cu bătăi sunt preferatele mele, aș fi vrut să pot și eu să mă bat, să arunc omul peste un șold, să dau un pumn care să doară, să cad fără să mă lovesc. Așa, ca-n filme.

Așa că, înarmată cu un număr de telefon al singurului instructor de Krav Maga din București de la acea data, am făcut primul pas în domeniul auto-apărării. Am găsit acolo un grup de oameni cu care nu m-aș fi întâlnit altfel, și pe care mă bucur să-i am alături, am găsit un sport care îmi place suficient de tare ca să mă trezesc dis de dimineață de trei ori pe săptămână și, de câteva ori pe an, să îndur zile întregi de antrenamente epuizante, am găsit un hobby care mă face să zâmbesc atunci când îl practic sau atunci când vorbesc sau scriu despre el.

Când am început antrenamentele, instructorul ne-a spus: ”Voi, fetele, sunteți avantajate atunci când vine vorba de auto-apărare. Nu mă credeți acum, dar o să vă convingeți singure!” Evident că nu l-am crezut. Eram,”fetele” de toate vârstele din grupul de antrenament, mai slabe, mai puțin rezistente, mai neîndemânatice și mai puțin agresive decât băieții. E drept, încă de la început, unele dintre noi erau mai mobile și aveau mai mult control.

Încet, încet, am început însă să înțeleg în ce fel eram noi, fetele, avantajate.

Băieții erau și sunt foarte competitivi, motiv pentru care, în antrenamente, se uită în jur, se compară cu ceilalți, și nu petrec suficient de mult timp analizându-se pe ei înșiși, felul în care efectuează o mișcare. Pentru ei e important să prindă repede și să folosească forța maximă pe care le-o permite exercițiul. Pentru fete, forța nu e niciodată importantă, sau, mai precis, nu e importantă din prima. Fetele, dacă nu sunt speriate, au răbdare să învețe să facă o mișcare corect, și să adauge abia după aceea forță, viteză, amplitudine.
Multă vreme noi, fetele, am fost nemulțumite că băieții preferă să se antreneze între ei; mai întâi i-am bănuit că vor să ne protejeze, după care am crezut că e vorba de lipsă de considerație și de convingerea că suntem mai slab pregătite și că nu au ce învăța lucrând cu noi. Am descoperit însă că e vorba de altceva. Da, e clar că la antrenamente băieții vor lucra mai tare, mai ”în forță” între ei și vor lucra mai cu grijă cu fetele. Dar la fel de adevărat e și că fetele nu-i iartă și, dacă au ocazia, aplică pe ei tot ce au învățat, bine și eficient și la putere maximă. Fără nici o milă.
În plus, în ”lupta de stradă” fetele pot profita de tot felul de accesorii uzuale: o geantă plină, o mână împodobită cu multe inele, un toc cui, unghii lungi si ascuțite, cu care pot distrage atenția atacatorului și, la nevoie, pot chiar să-l pună într-o postură dezavantajoasă. Plus că puțini sunt cei care, atunci când atacă o femeie pe stradă, se așteaptă să li se răspundă cu aceeași monedă, înzecit.

Pe scurt, dacă mă gândesc la Krav Maga și la colegele mele, pot spune că femeile sunt avantajate, în mod neașteptat, pentru că sunt relaxate, fără milă și cochete. Cine ar fi crezut?