Coloană sonoră pentru o vacanță de vis

Cu mulți ani în urmă am gândit vacanța ideală: mă urc într-un avion care trece oceanul spre Statele Unite, nu contează unde exact, pentru că întâmplarea joacă un rol important în planul meu. Statele Unite pentru că e destul de departe și de mare ca să fie loc de multă întâmplare, dar și pentru că e unul dintre puținele locuri în afara Europei unde mă pot urca la volan fără frică sau emoții. De la aeroport aș închiria o mașină și aș pleca unde văd cu ochii, alegând la fiecare răscruce drumul cel mai atrăgător, cel mai interesant sau cel mai puțin umblat (inspirată de o poezie americană studiată la ei la școală). Fără ajutorul internetului, ca acum 30 de ani, cel mult cu un ghid printat al zonei. Și să călătoresc așa vreo două săptămâni, dormind la hanuri și bed&breakfast-uri, mâncând în mici bodegi la marginea drumului și culegând fructe de sezon din livezile locale. Dacă ar fi să am un partener, doar sora mea s-ar potrivi, pentru că nu știu pe nimeni care să reziste la nivelul de nesiguranță și ciudățenie pe care o asemenea vacanță l-ar atinge. Plus că ar fi distractiv.

De ce v-am povestit despre vacanța mea ideala? Pentru că se petrece în mașină și pentru că, visând la ea, m-am gândit mult la coloana ei sonoră. Muzica e clar prezentă pe play-list-ul acestui drum american. Dar nu numai muzica. Am și cărți, și podcasturi pe lista pe care sunt gata să v-o împărtășesc.

Să începem însă cu muzica. Dacă drumul meu american ar începe, așa cum cred eu, pe coasta de est a Statelor Unite și ar merge spre vest, muzica ar trebui și ea aleasă ”să se potrivească”. Cea mai bună alegere vine de pe un forum unde se dezbătea problema: East Coast vs. West Coast rock bands: ”the correct answer is England!” Oricum aș începe drumul cu Simon & Garfunkel și Talking Heads și l-aș termina cu The Eagles și Beach Boys, dar Fleetwood Mac și Creedence Clearwater Revival ar merge pe toată lungimea drumului. Astea ar fi din categoria ”oldies but goldies”.

Dintre trupele noi nu m-aș grăbi să iau ceva, pentru că am o sursă de muzică nouă care îmi permite să descopăr cevva interesant tot timpul. Aici intrăm pe teritoriul podcasturilor. NPR – National Public Radio – este radioul public american, un loc unde se adună oameni dedicați, pricepuți și cultivați, care produc unele dintre cele mai bune programe de radio din lume. Unul dintre aceste programe se numește ”All Songs Considered” și e o trecere în revistă a celor mai noi și mai interesante melodii, comentate de doi jurnaliști. Emisiunea lor există și sub forma unui podcast care poate fi descărcat și ascultat în mașină.

Și dacă am intrat pe făgașul podcasturilor NPR, cel puțin încă trei merită menționate. Preferatul meu, care, din păcate s-a oprit acum un an, dar care are în arhivă sute de episoade, este Garrison Keillor cu al său ”A Prairie Home Companion: News from Lake Wobegon”. Este vorba despre o emisiune de radio cu public, o parodie, o fantezie care se petrece într-o regiune imaginară din Mid West, despre care Garrison Keillor vorbește cu atâta fantezie și drag, încât după doar câteva minute te transportă direct în inima preeriei, acolo unde ”toate femeile sunt puternice, toți bărbații sunt arătoși și toți copiii sunt peste medie”. Există apoi ”Wait, Wait, Don t Tell Me!”, un fel de concurs pe teme de actualitate, tratate în notă umoristică și în ritm susținut. În plus există ”Car Talk”, un talk show în care americanii sună și își spun problemele lor cu mașina, iar cei doi prezentatori le răspund. Având în vedere că subiectul e destul de restrictiv, iar eu nu sunt fan și nici nu înțeleg nimic despre cum funcționează mașinile, e de mirare ca m-a prins așa de tare, dar, dacă aveți un pic de timp, descărcați un episod ca să înțelegeți de ce.

Am ajuns și la cărțile audio, loc în care trebuie să mărturisesc și sursa de inspirație pentru aceasă idee de vacanță pe roți. E vorba de Bill Bryson și cărțile lui de călătorie prin America, Anglia și Australia. În general, în mașină, în București,  ascult cărți polițiste cu o intrigă ușor de urmărit, chiar ascultate în zeci de segmente de 15 – 30 de minute. Dar pentru road-trip-ul meu nu e nevoie de așa ceva, acolo ar fi loc de Bill Bryson, de cărțile lui Garrison Keillor și de romanele amuzante ale unui scriitor pe care l-am descoperit pe Audible.com, Shaun Morray. Dar, până la urmă, orice carte bună și, pentru exercițiul actual, americană, merge.

pexels-photo-892710.jpegEvident am o selecție similară pentru drumurile cu mașina prin oraș, în plin trafic și cu presiunea timpului și a tuturor lucrurilor la care trebuie să mă gândesc, dar nu știu dacă ar fi la fel de amuzantă. Pentru mine, cel puțin, vacanța mea de vis și coloana ei sonoră sunt cea mai interesantă poveste pe care să v-o spun luna asta.

Acest text a apărut pentru prima oară în ediția din mai 2017 a revistei Unica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s