În familia mea circulă o poveste cu mine la 6 ani, dusă la un control la doctorul pediatru și întoarsă acasă declarând mândră că sunt ”supraponderată”. Filologi, părinții au reținut termenul amuzant. Complexată, eu am reținut eticheta pusă la vârsta copilăriei. Toată viața am avut probleme cu greutatea. Niciodată nu mi s-a putut reproșa că sunt prea măsurată în vorbe sau fapte. Deci sunt maestru în declarații exagerate pe teme de dietă.
Am crescut pe vremea comuniștilor, așa că îmi amintesc bine de valoarea unei ciocolate Milka sau al unui pachet de guma Chicklets. În familia mea, eu preferam ciocolata, sora mea prefera guma. Eu citeam și vorbeam cu prietenele. Ea juca volei și asculta muzică. Or mai fi și ceva diferențe genetice, dar nu-i de mirare că eu au fost întotdeauna cea sedentară și supraponderală, iar ea cea activă și subțire.
O vreme mi-am ținut greutatea sub control mâncând mai puțin decât aș fi putut. Am trecut și pe la medici nutriționiști și nimic din ce mi-au spus nu mi s-a părut șocant. Adică da: să mănând mai puțin, mai atent, mai puțini carbohidrați. ”La bunul simț”, cum spunea profesoara mea de Economie Politica din liceu. Ceea ce nu mă oprea să mă duc cu prietena mea la cofetărie și să mâncăm câte două prăjituri fiecare și încă una pe din două.
Pe la 25 de ani am fost prima oară în America, în vizită la o mătușă, care era în mijlocul unei diete, așa că, în țara tuturor posibilităților, timp de două săptămâni am mâncat preponderent piept de pui la grătar și brocoli în abur. Tot atunci, auzind de la mătușa mea cum lucrează cu dieteticianul ei (nutriționist, am aflat și eu, eu un termen generic care nu denotă studii medicale de specialitate), am gândit o idee de afaceri pe care, între timp, au făcut-o alții: un serviciu de livrat mâncare de dietă, conform recomandărilor unui medic.
În loc să stai să te gândești, să cumperi, să gătești în baza recomandărilor unui dietetician, pur și simplu primești în fiecare zi casoletele cu ce trebuie să o mănânci în ziua respectivă. Și azi mi se pare o idee minunată, și nu înțeleg de ce nu merge mai bine la noi în țară.
În toți acești ani de luptă, din ce în ce mai grea și mai disperată, cu greutatea, m-am intersectat din timp în timp cu ideile care circulă (pe internet sau din gură în gură) despre diete. Mi-amintesc prima dietă-minune de care am auzit: cea cu supă de varză, pe care a încercat-o mama mea când eram eu copil. Au urmat poveștile, aparent aproape logice, cu diete Atkins, fără grasimi, fără carbohidrați. Apoi cele ridicole, cum erau dieta cu oțet de mere sau cea cu mâncare de bebeluși. Și nu în ultimul rând cele absolut revoltătoare cum erau cele cu tenie sau urină (proprie).
Am impresia că, și în ceea ce privește dietele, există două lumi care practic nu se întâlnesc niciodată: cea în care lucrurile au sens, se întâmplă conform unei logici vizibile, se bazează pe științe serioase și profesioniști educați (să-i spunem: Lumea Asta) și cea în care ideile cele mai trăznite au succes, rupte de orice nevoie de a avea sens, de a se baza pe vreun studiu sau concept dovedit științific și unde lipsa dovezilor e, în sine, o dovadă că lucrurile sunt corecte (să-i spunem: Altă Lume).
Nu am pretenția că știu ce trebuie făcut pentru a slăbi sau a te menține în formă, dar am niște criterii după care mă ghidez când mă uit la recomandările făcute de alții. Iată câteva dintre ele:
- Dacă sună implauzibil, mă uit cu mult mai multă atenție la argumente și, dacă nu văd autorități recunoscute în domeniu, tind să nu dau crezare afirmațiilor respective. Dacă ideea e suficient de interesantă, îmi petrec câteva minute citind despre ea pe internet. Dacă e vorba de un ingredient ”folosit în medicina tradițională” din altă parte a lumii și care ar putea fi eficient în diete, mă uit după rezultate în studii clinice. Nu de alta dar în decursul anilor am citit nenumărate articole despre producători de suplimente alimentare care au fost obligați să plătească milioane de dolari despăgubiri pentru afirmațiile incorecte făcute în campaniile lor de promovare. Exista un site care se ocupă cu demistificarea subiectelor senzaționale de pe internet, snopes.com, precum și unul targetat pe medicină, quackwatch.com, care sunt un bun punct de pornire. In Lumea Asta.
- Nu am văzut încă o informație reală, utilă și demnă de împărtășit și altora care să fie publicată sub un titlu de tip click-bait (”dieta miraculoasă a doctorului X”, ”ingredientul care te face să slăbești și care se găsește în fiecare bucătărie”, ”află trucul cu care actrița Z a slăbit 30 de kilograme în tre luni”). Oricât de tentantă ar fi afirmația, oricât de tare mi-aș dori să existe un produs care să facă exact asta, îmi dau seama că ea poate funcționa doar în Altă Lume.
- Am câteva cuvinte și afirmații care îmi activează detectorul de aberații când vine vorba despre: dietă miraculoasă; ingredient secret; doctorii nu vor să știți; medicina tradițională chineză (sau americană, sau thailandeză sau mai știu eu ce!); și preferatul meu: mănânci cât vrei și slăbești. Dacă în prezentarea sau reclama produsului respectiv apar asemenea idei, mie mi-e clar că m-am întâlnit din nou cu un obiect din Altă Lume.
Până la urmă alegerea unei diete, ca și alegerea de a ține sau nu dietă, e o opțiune personală. Criteriile mele pot să vă fie de folos sau nu.
În Lumea Asta, lucrurile valoroase se obțin cu efort și cu sacrificii. Chiar și în poveștile din Lumea Asta, când vine cineva și îți oferă o soluție miraculoasă, un cadou nesperat, e vorba de o capcana, fie că te cheamă Harap Alb sau Albă ca Zăpada. De ce aș crede că lucrurile stau altfel când vine vorba de diete, de nutriție sau de sănătate?
Acest text a apărut pentru prima oară în ediția din aprilie 2018 a revistei Unica.
Ada Roseti 