6 Secrete: Cum alerg, atunci când alerg

Am avut întotdeauna o relație interesantă cu sportul. Am crescut convinsă că nu sunt bună la sport, că nu pot alerga, că nu știu să arunc mingea, fie ea e baschet sau de oină, și că nu pot sări nici măcar peste o baltă. Dar asta nu m-a împiedicat să tot încerc.

Nu vă faceți iluzii, n-am descoperit, după ani de zile de efort și antrenament, că sunt bună la sport. Din păcate pentru noi, cei mulți și netalentați, există talent pentru sport, care poate însemna orice, de la viteză de reacție la rezistență la efort și de la mobilitate la o bună coordonare. În plus, există o măsurătoare simplă, care se face și la noi in spitale, care este ”volumul maxim de oxigen” care încape în plămâni, și care are un efect direct asupra capacității de efort aerob a fiecăruia dintre noi. E drept că toate aceste calități se pot imbunătăți masiv cu efort și perseverență, dar campionii se nasc din combinația dintre talent și perseverență.

Revenind la cazul meu și al tuturor amatorilor de sport, m-am întrebat de multe ori ce anume îi diferențiază pe cei care fac sport de cei care sunt eminamente sedentari. Nu mă refer la siluetă, la sportul făcut ca încercare de a slăbi, pe termen scurt și, eventual, combinat cu o dietă cocoșătoare. Mă refer la sportul făcut de dragul unei forme fizice bune la orice greutate, la cel care îmbunătățește nivelul de sănătate al organismului și, în același timp crește acuitatea intelectuală și dă, pur și simplu, o stare de bine. Fie că e vorba de un meci de fotbal cu prietenii, de ore de aerobic sau yoga, de alergatul în parc, orice formă de mișcare susținută, făcută în mod repetat, pe perioade mari de timp, are doar efecte pozitive.

Și totuși majoritatea nu face sport. Nici eu n-am făcut sport o bună bucată a vieții mele, dar acum adun între 3 și 6 sesiuni de sport pe săptămână, alternând între înot, alergat sau krav maga (o formă de arte marțiale, dar despre asta vă povestesc altă dată). Îmi place, mă face să mă simt bine, și, chiar dacă tot nu sunt bună la sport în general, sunt mult mai bună acum la toate formele de sport pe care le practic decât eram când m-am apucat, sau decât eram cu o lună în urmă.

Am împărtășit cu multe prietene experiența mea legată de sport, pe unele le-am luat cu mine în parc, sau la bazin, am încercat să le motivez să facă ce am făcut și eu, pentru că, asemeni oricărui convertit, sunt convinsă de adevărul meu!

Printre convingerile pe care le-am avut de mică se afla faptul că eu nu pot alerga. Dar de câțiva ani am început să o fac. Astea sunt lucrurile pe care le-am învățat de când, de bine de rău, alerg.

  • Nu trebuie să alergi repede. Dimpotrivă, e bine să începi alergând în cel mai încet ritm care îți permite totuși să simți că alergi. Poți accelera după aceea, pentru că, daca îți reglezi respirația, picioarele de duc mult mai mult decât îți imaginezi.
  • E bine să te ajute un specialist, fie că e vorba de un antrenor în carne și oase, fie că e vorba de o aplicație, precum celebra ”couch to 5k” care e, parțial, vinovată de creșterea explozivă a numărului de alergători de weekend.
  • Alergatul nu devine niciodată ușor. Asta și pentru că, pe măsură ce te obișnuiești, alergi mai repede, mai mult, pe trasee mai grele, așa că, după cum spuneam, nu e niciodată ușor.
  • Eu alerg cu căști în urechi și ascult cărți audio. E ca și cum m-aș ghemui pe canapea cu o carte bună, doar că alerg în parc cu o carte bună. Și asta mă ajută să trec peste momentele în care îmi e greu. Și mă face să vreau să merg la alergat, ca să mai citesc puțin.
  • Cel mai tare mă ajută să ies la alergat sentimentul de după. Nu e vorba doar de endorfinele care mă fac să mă simt, fără excepție, foarte bine, foarte tare, foarte bună la sport, după fiecare alergare. E vorba și de sentimentul de ”lucru încheiat” pe care ți-l dă terminarea unei ture de parc, faptul că poți spune ”am făcut-o și pe asta”, că bifezi căsuța din lista de lucruri de făcut ale zilei și să treci mai departe.
  • De mult de tot, când am început să alerg, am făcut o înțelegere cu mine însămi: mă duc la alergat și, dacă după zece minute îmi dau seama că nu mai pot sau nu am chef, sunt liberă să mă opresc. Mi s-a întâmplat doar de două ori în mai bine de șapte ani.

Și încă ceva: am încercat multe sporturi până am ajuns la combinația actuală, care probabil o să se schimbe în timp. Sportul ar trebui să te facă să te simți bine, așa că, dacă ți-e greu să pornești spre sală, încearcă altceva. Pentru a fi practicat pe perioade lungi, un sport trebuie să fie distractiv. Trebuie să aibă ceva care să îți placă, ceva care să te motiveze să revii, să perseverezi când e greu și să te bucuri, cât de cât, cînd ești în mijlocul lui. Dacă nu te simți bine în apă, poate înotul nu e pentru tine. Dacă te sperie ideea de a te lovi, poate boxul nu e pentru tine. Dacă nu-ți place să sari, poate aerobicul nu e pentru tine. Dar trebuie să încerci până când găsești sportul de care te poți ține. Și când se întâmplă asta, e ca și cum te-ai îndrăgosti. Uneori pe viață.

IMG_2698

Acest text a apărut pentru prima oară în ediția din martie 2017 a revistei Unica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s