Cel putin o părere despre aproape orice subiect
Azi e aniversarea căsătoriei noastre. Nu e o cifra rotundă, dar am ajuns atât de departe încât fiecare aniversare nu mai e motiv de surpriză („Cum ați rezistat până acum?”), ci mai curând de exasperare („Da, bine, ce altceva e nou?”). Și m-am gândit că e un bun moment să pun aici o parte din învățămintele legate de relația de cuplu adunate în acești ani.
Continuă lectura „Cinci sfaturi pentru viața în doi”
O prietenă pe care viața mi-a scos-o în drum, cu care nu aveam nimic în comun, dar care a ajuns să fie mai importantă pentru familia mea decât rude apropiate, avea o întrebare cu care mă surprindea de câte ori vorbeam despre o persoană pe care nu o cunoștea: „Dar e un om bun?” „Ce contează dacă e un om bun sau nu”, îi răspundeam iritată, „e foarte inteligent”, sau „e un prieten apropiat”, sau „a scris o carte foarte interesantă”. Au trecut anii, ne-am îndepărtat geografic și vorbim mai rar, dar zilele astea am simțit de câteva ori nevoia să o sun să îi spun „Ai avut dreptate! E singurul lucru care contează, dacă ești sau nu un om bun.”
Continuă lectura „Cum să fii un om bun”
Vrând-nevrând, am ajuns să citesc articole științifice pe teme legate de psihologie în mod constant, aproape sistematic, aș spune, dacă, în zona profesionala, „sistematic” n-ar fi un cuvânt cu un sens ceva mai restrictiv decât vreau eu să-i acord aici. Dar să nu divagăm: mă interesează cum se pot schimba atitutdini prin educație. Anumite atitudini, prin anumite activități din zona educației. Cumva asta e esenta cercetării pe care o fac ca să ajung și eu doctor înainte de pensie 😊.
Continuă lectura „Lanțul obligațiilor sau cum m-am luptat cu procrastinarea și am câștigat (o primă bătălie)”
Simplu, bucată cu bucată.
Zilele trecute am fost invitată să răspund la întrebarea: „care e cea mai frustrantă problemă cu învățarea online pe care ai dori să o faci să dispară?” N-a fost nevoie să mă gândesc mult, pentru că răspunsul meu venea dintr-o frustrare reală și foarte intens resimțită. Am spus „aș vrea ca tehnologia necesară învățării online să fie atât de ușor de folosit, încât să fie practic invizibilă”. După care, într-un exercițiu de auto-subminare sau poate auto-reflecție, m-am întrebat: oare cum se poate rezolva problema asta? Oare eu ce aș putea face ca tehnologia implicată în e-learning să îmi fie atât de ușor de folosit încât să nici nu mă mai gândesc la ea? Și răspunsul a fost simplu: să învăț să o folosesc.
TL:DR Mi-am iubit mașina, era parte din identitatea mea, aia bună și cu un pic de clasă, dar când mai mulți mecanici mi-au spus că nu se mai poate repara, am acceptat că e bine să o las în pace în pensia ei de rablă.
Când spun că „m-am răzgândit”, trebuie să mă confrunt de fiecare dată cu o senzație neplăcută, una pe care am căpătat-o cu sigurantă cândva, în copilărie sau adolescență, când am învățat că oamenii serioși nu sunt schimbători, că, dacă te gândești bine la început, părerea pe care o ai e una care merită și trebuie păstrată până în pânzele albe. În consecință, nimic nu mă face mai fericită decât afirmația „ai avut dreptate”, făcută de ceilalți în dialog cu mine. Am și niște bilețele preprintate cu un mesaj care începe cu „Told you so” pe care, spre rușinea mea, le-am și folosit de câteva ori. Continuă lectura „Schimbarea de la capătul drumului sau drumul de la capătul schimbării”
Am trecut printr-o pandemie, m-am izolat acasă împreună cu familia imediată, am ieșit din nou la suprafață și primul sentiment care mă încearcă e un fel de regret. Regret ca n-am ținut un jurnal, fie el și scurt, o poză pe zi, o frază, o emoție, o persoană cu care am vorbit, pentru că nu știu ce am făcut în lunile astea. Continuă lectura „Cinci lucruri care mă enervează la întâlnirile pe Zoom”
De mai bine de un an de zile caut un pretext să mă laud cu ultimul meu succes legat de lumea filmului. Am ocupat locul doi și am câștigat un gift card la Amazon în valoare de 100 de dolari (pe care încă nu l-am epuizat) la un concurs de pronosticuri online legat de premiile Oscar (R) din 2019. Chiar dacă vine la multă vreme după ce am abandonat orice pretenție că aș avea vreo legătură cu subiectul, pentru mine acești 100 de dolari sunt aproape la fel de importanți ca o diplomă de studii. Dar nu în cinematografie, ci în pronosticare și navigarea în incertidudine. Continuă lectura „Despre vaci, filme și, cumva, despre pandemie”
Am o întrebare mai potrivită pentru o cercetare științifică, dar până îi găsesc răspunsul academic, o las aici ca subiect de discuție și introspecție. Ce spune afirmația din titlu este: oare nu cumva ne alimentăm atitudinile negative cu argumente intelectuale (cognitive), și pe cele pozitive cu argumente emoționale? Continuă lectura „Îmi place ce iubesc, dar ce nu-mi place e greșit”
Îmi place să am dreptate, cu atât mai mult cu cât mă număr printre persoanele care se laudă că sunt mai curând inteligente decât fermecătoare. Cu alte cuvinte îmi place să mă dau mare și nu prea țin cont de sentimentele celor din jur. Dintr-un motiv greu de înțeles, până acum mi-a mers și o mulțime de oameni continuă să îmi răspundă la bună ziua, deși nu m-am purtat foarte frumos cu ele. Și, de câte ori s-a dovedit că ceva ce am spus era corect, le-am scos ochii cu asta.
Până la urmă și blogul acesta e o formă de a lua niște idei și, mai ales, niște păreri, a le pune ca într-un fel de insectar, înghețate în timp, pentru a le scoate la iveală, cine știe când, și a spune: „V-am spus eu!”
Ada Roseti 